Inspectoratul reamintește că scopul acestor vizite de consultanțăreprezintăo inițiativă importantă de a asigura consumatorii și mediul de afaceri cu informațiile necesare pentru a desfășura activitățile comerciale în conformitate cu reglementările și normele stabilite în acest domeniu, notează Noi.md.
Prin aceste acțiunii, Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor tinde să contribuie la creşterea capacităţii decizionale a consumatorilor, să informeze consumatorii despre drepturile lor, să prevină eventualele încălcări din partea agenților economici prin informarea și consilierea în domeniul prevederilor legale și a bunelor practici ce țin de protecția drepturilor consumatorilor, dar și să îmbunătățească calitatea serviciilor prestate de comercianți în toate localitățile Republicii Moldova.Potrivit Inspectoratului, asemenea activități contribuie semnificativ la construirea unei piețe mai transparente și mai sigure pentru consumatori, care consolidează în același timp încrederea acestora în procesul de cumpărare.
Adăuga comentariu