Această opinie a fost exprimată de către expertul-consultant internațional în domeniul sănătății Alla Tocarciuc, vorbind în cadrul emisiunii "Mecanismul de acțiune cu Elena Levițkaia-Pahomova", informează Noi.md.
"Noul tip de coronavirus nu este mai puternic decît omul și poate fi controlat. Experții știu cum se comportă acesta în organism, dar foarte des noi pierdem zile prețioase. Și dacă o persoană din prima zi de boală s-ar afla sub supravegherea medicului, sub control constant și se fac anumite teste de sînge, se efectuează unele studii și vedem cum se comportă virusul în organismul omului, atunci nu am avea atît de mulți morți și poate că nu ar exista atît de mulți pacienți gravi. Și la noi există acest moment de neglijență, indiferență. Există o anumită ignoranță", a spus ea.
Alla Tocarciuc a spus că știe mulți oameni care, la începutul bolii doar au scăzut temperatura și nu s-au adresat la medic, crezînd că totul va trece de la sine."Iar virusul necontrolat face ceea ce vrea în organismul omului și apoi ajungem la cazuri grave și situații în care niciun medic nu poate face nimic. De aceea, aș recomanda tuturor să oprească această ignoranță, care încurcă foarte mult", - a declarat consultantul-expert internațional în domeniul sănătății.
De asemenea, ea a atras atenția asupra faptului că există și o prejudecată atunci cînd o persoană crede că și mai înainte a avut febră, a băut anumite medicamente și i-a trecut totul.
Adăuga comentariu