Edilul a mai declarat și că în acest an cîteva străzi din capitală ar putea intra în reparații.
„În ceea ce ține de construcția străzii Albișoara, avem prioritate pentru Albișoara inclusiv, Mesager. Reparațiile și construcția unui tronson de drum nou pentru a defluidiza traficul pe Ștefan Cel Mare pe o parte, pe de altă parte, pentru a valorifica zona de la Mihai Viteazul spre Calea Ieșilor, zonă care nu a fost nici într-un fel valorificată. Ne gîndim ca pe o porțiune aferentă să începem dezvoltarea unui cartier nou în viitor. Mesagerul va deveni prioritate și acum vedem care instrument financiar am putea să utilizăm. Albișoara urmează să fie negociată, deja avem stabilite datele cînd vom avea aceste discuții cu partenerii internaționali financiari”, a declarat Ceban, transmite Noi.md cu referire la TV8.Edilul a spus că, pînă în primăvara anului 2021, mai multe tronsoane de drum vor fi reparate.
„Avem strada 31 August, Tighina, dacă o să ne rămînă ceva bani, ținînd cont că trebuie să reproiectăm ceva în contextul unor străzi care s-au făcut prost și nu avem luate în calcul rețelele”, a mai adăugat Ceban.
Adăuga comentariu