Cel puțin asta a declarat premierul Ion Chicu în studioul Agora.
Șeful Executivului susține că pentru asta ar mai trebui alocați 25-28 de milioane de lei, iar suma - inclusă în contractul inițial cu firma turcească Summa.„Lucrările nu au fost efectuate, compania turcească lucrează, angajații au plecat, unul chiar a murit de COVID-19. Din păcate nu au fost finalizate aceste lucrări, ele nu erau incluse în contractul inițial. Statul R. Moldova are de achitat aproape 40 de mln. de euro, pe parcursul anilor, 1,3 mln. de euro anual. Vom avea de achitat 10-11 ani. Noi nu putem să lăsăm activul ăsta, acest complex, care e foarte frumos. El trebuie dat în exploatare și-l vom da”, a promis Chicu.
Șeful Guvernului susține că lucrările mai durează „o lună sau două, nu mai mult”, „dar mai trebuie finanțare să găsim pentru drum adiacent și stație terminus”.
Adăuga comentariu