Transnistria stiri: 1408
Preşedintele stiri: 4070

Cinci tineri au fost trimiși pe banca acuzaților pentru exploatarea sexuală

9 feb. 2023,, 10:00   Societate
3134 0

Cinci tineri au fost trimiși pe banca acuzaților, printre care o o tînără care avea 17 ani în primăvara lui 2022, atunci cînd au exploatat sexual, contra bani, șapte adolescente în Chișinău.

Potrivit procurorilor PCCOCS și ofițerilor CCTP din cadrul Poliției, faptele au avut loc în aprilie-septembrie 2022. O parte din acestea au fost recrutate prin adolescentele care deja erau în curs de exploatare sexuală, prin comunicarea directă cu unii din învinuiți (cu care se cunoșteau anterior, precum și din relații romantice anterioare) sau prin rețelele de socializare.

Victimele sînt din Chișinău, Căușeni și Ialoveni. Majoritatea adolescentelor provin din familii cu situație financiară precară sau din familii cu părinți separați și, deci, au fost convinse să presteze servicii sexuale contra plată – atît în apartamentele în care erau adăpostite, cît și la destinațiile solicitate de clienți.


Potrivit promisiunilor învinuiților, adolescentele urmau să primească 50% din taxa clienților, iar suplimentar era necesară achitarea chiriei apartamentului, hranei, produselor cosmetice și de igienă, șoferului de taxi și pazei asigurate de către doi învinuiți. Astfel, din declarațiile depuse în cadrul dosarului investigat de ofițerii CCTP, în majoritatea cazurilor, acestea prestau servicii în timpul serilor și noaptea, pentru 3-4 clienți per victimă.

Trebuie menționat și faptul că, pe lîngă situația financiară sau familială în care se aflau adolescentele, acestea erau constrînse de către învinuiți și prin aplicarea forței fizice, atunci cînd refuzau deservirea clienților. La necesitate, potrivit adolescentelor, învinuita cu vîrsta de 17 ani le îndruma cu privire la particularitățile prestării serviciilor sexuale. Mai mult decît atît, protocul intern al grupului infracțional prevedea întreținerea primului contact sexual cu unul dintre învinuiți.

Tinerii învinuiți aveau la începutul activității infracționale vîrste de 18 și 19 ani; liderul grupului avea vîrsta de 24 de ani și era anunțat în căutare, după ce a fost condamnat anterior la cinci ani închisoare pentru jaf; iar tînăra care coordona nemijlocit activitatea adolescentelor și administra finanțele grupului provenite din exploatarea adolescentelor – 17 ani. Aceștia sînt din Chișinău, Ialoveni și Telenești, iar doi sînt din Căușeni.

Actualmente, patru din aceștia sînt în arest preventiv, la solicitarea procurorilor PCCOCS, un alt învinuit în este în arest la domiciliu, iar tînăra învinuită este cercetată în libertate. Investigațiile continuă și în privința altor complici ai acestora.

Potrivit legii, traficul de copii comis în împrejurările descrise în dosarul penal se pedepsește cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau cu detenţie pe viaţă. Pînă la pronunțarea sentinței la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani și rămînerea ei definitivă, inculpații se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

2
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?