Timp de aproximativ cinci săptămîni, 10 formatori - specialiști în domeniul educației incluzive, care activează în cadrul serviciului de asistență psihopedagogică, organizează seminare la distanță cu grupe a cîte aproximativ 25 de persoane. Scopul acestor instruiri este ca participanții să-și dezvolte abilitățile de lucru cu copiii cu nevoi speciale și capacitarea acestora în calitate de promotori ai incluziunii sociale și educaționale.
În cadrul cursului, aceștia studiază cinci module: Cadrul conceptual și normativ al dezvoltării educației incluzive în Moldova; Procesul de incluziune socială și educațională a copiilor cu cerințe educaționale speciale; Proiectarea procesului educațional din perspectiva incluziunii; Organizarea procesului educațional din perspectiva incluziunii și Servicii de sprijin al incluziunii în școală și comunitate.Astfel, psihopedagogii și cadrele didactice de sprijin vor analiza modalitățile de lucru individualizate, adaptate la cerințele specifice ale copiilor; rolul cadrului didactic și al psihopedagogului în crearea mediului incluziv, în acordarea sprijinului pentru alte cadre didactice, pentru părinți și alte aspecte ale educației bazate pe echitate.
Amintim că, la începutul acestui an, 100 de centre de resurse au fost dotate în cadrul proiectului cu echipament specializat, dispozitive IT și materiale speciale de învățare necesare pentru incluziunea cu succes a copiilor, cum ar fi: tablete, laptopuri, imprimante/copiatoare/scanere, proiectoare, dispozitive pentru urmărirea atenției, roboți educativi, lupe digitale, înregistratoare de voce, seturi de formare a memoriei vizuale, dispozitive pentru reproducerea mesajelor, dispozitive de fonologie și comunicare, dispozitive de apucare a creionului, tastaturi cu vizibilitate sporită, table (planșe) vorbitoare, cititori de imagini, stilouri de vorbire, joystick-uri cu 3 mînere, aparate auditive, truse de prim ajutor pentru aparate auditive ș.a.
Adăuga comentariu