Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat în prima lectură de 69 de deputați.
Potrivit documentului, acest lucru va fi posibil doar în cazul unor litigii care se află în curs de soluționare în fața organelor de jurisdicție, iar solicitarea va fi motivată prin prezentarea aspectelor relevante ale contextului juridic și de fapt ale cauzei respective.De menționat că avizele consultative ale CEDO nu au caracter obligatoriu, însă vor avea importanță juridică. Totodată, sesizarea Curții Europene a Drepturilor Omului pentru emiterea unui aviz consultativ nu va împiedica formularea ulterioară a unei cereri individuale în fața CEDO în legătură cu aceeași cauză.
Potrivit autorilor proiectului de lege, solicitarea avizelor CEDO va oferi mai multe garanții întru aplicarea corectă în practică a prevederilor care se referă la protejarea drepturilor fundamentale ale omului și va avea drept rezultat reducerea condamnărilor Republicii Moldova la CEDO.
Documentul va fi propus spre examinare în lectura a doua în plenul Parlamentului.
Adăuga comentariu