Fosta magistrată a vorbit despre cum erau presați judecătorii și că dosarul intentat pe numele său ar fi fost folosit drept sperietoare, transmite Agora.md.
Acum, Manole spune că observă o schimbare de comportament în rîndul judecătorilor.„Această urmărire penală a fost pornită cu un scop, de a ține sistemul judecătoresc sub control. Cazul meu a fost folosit ca o sperietoare. Toată perioada asupra procurorilor s-au făcut presiuni. Ajungem la același sentiment de frică. În sistem persistă o mentalitate de subordonare. Judecătorii se privesc pe sine doar ca persoane care execută un simplu act notarial. Mulți fac copy-paste din acuzațiile procurorilor. Cel mai grav e că judecătorii au acceptat acest lucru, în mod tacit au acceptat”, a declarat Domnica Manole.
Ex-magistrata a mai dezvăluit că în majoritatea cazurilor, influențarea sentințelor pe un dosar sau altul se făcea prin intermediul președinților instanțelor de judecată.
Amintim că la 8 iulie 2019, Domnica Manole a fost achitată în dosarul în care era acuzată de pronunțarea unei hotărîri contrare legii în „dosarul referendumului” din aprilie 2016. Decizia magistraților vine după ce procurorul pe caz a renunțat la acuzațiile penale.
Pe 4 iulie 2017, după ce a examinat un aviz consultativ venit de la Serviciul de Informații și Securitate (SIS), Consiliul Superior al Magistraturii a hotărît că Domnica Manole, pe atunci judecătoare la Curtea de Apel Chișinău, nu este compatibilă cu statutul de judecător și a demis-o din funcție.
Adăuga comentariu