În această situație, persoanele suspecte s-ar putea să fie nevoite să-și petreacă cel puțin două zile în spital, pînă la obținerea rezultatelor. De ce lucruri vor avea nevoie aceste persoane, în primele 24 de ore, la spital, vezi mai jos, scrie ea.md.
Evoluția infecțiilor cu noul tip de coronavirus în țara noastră nu este deloc optimistă. Autoritățile au decis să activeze alte trei spitale raionale, pe lîngă cele cinci din capitală, unde ar urma să fie internați pacienții.
În cazul în care ajungi să fii internat în spital, cu suspecție la COVID-19, trebuie să știi că analizele vor fi prelevate abia peste cîteva ore. Asta din cauza fluxului mare de pacienți și completarea documentației necesare. Rezultatul analizelor va fi gata și prezentat pacienților abia a doua zi, după-amiază.
Iată ce lucruri îți vor fi utile pentru cel puțin 24 de ore de la internare. Unele spitale/secții le-ar putea avea în dotare, altele însă -nu. De aceea e bine să le ai la îndemînă. Toată lista de mai jos încape într-un ghiozdan spațios. Așadar, vorbim de:
Lista poate continua, în funcție de situația în care te afli și preferințele personale. Dacă știi că ești mai friguros ia cu tine o pereche de ciorapi în plus, dacă nu poți dormiți pe o pernă străină, ia de acasă o față de pernă, dacă porți ochelari, desigur nu uita de ei și nici de șervețelele speciale pentru curățarea lentilelor.
În situația în care este suspect copilul și la internare acesta va fi însoțit de un adult – dublează această listă. Pentru el, poți lua și cîțiva biscuiți sau covrigei de care îi plac și care nu trebuiesc ținuți la frigider. Poate fi binevenită și o jucărie mică sau o carte cu activități.
Fii sincer cu personalul medical, comunică-le medicilor din start dacă ai fost în contact cu persoane venite de peste hotare sau suspecte de coronavirus.
Sperăm ca această informație să-ți fie utilă, iar a doua zi să fii acasă cu rezultatul la COVID negativ.
Adăuga comentariu