În contextul acestei misiuni au fost supuse verificării subdiviziunile operaționale și de suport de la toate nivelurile de management instituțional. Astfel, experții au verificat cadrul normativ instituțional actual, diverse PSO și programe de instruire, precum și capacitățile și acțiunile angajaților Poliției de Frontieră la apariția diferitor situații la frontiera de stat.
În paralel, evaluatorii au inspectat nivelul de dotare a subdiviziunilor, starea tehnică a mijloacelor de transport, ambarcațiunilor, mijloacelor speciale donate în cadrul proiectului de asistență externă ADM-PPP, ordinea de aplicare și mentenanță ale acestora în controlul frontierei de stat, elementele de cooperare operațională cu autoritățile competente naționale și din țările vecine.
Liderul misiunii de evaluare Maj. Adam P. James a apreciat manifestarea pozitivă a IGPF în asigurarea sustenabilității asistenței oferite, utilizarea echipamentului conform destinației, instruirea personalului și a asigurat crearea premiselor directe pentru continuarea implementării următoarelor inițiative noi în scop de dezvoltare instituțională a Poliției de Frontieră.Este de menționat faptul că relația cu partenerii americani cunoaște un nivel excelent de conlucrare, iar prioritățile Poliției de Frontieră, în acest sens, se vor focusa pe sporirea securizării frontierei și reducerea amenințărilor existente.
Adăuga comentariu