Personalităţi de vază, savanţi notorii din diferite ţări şi astăzi, după mai bine de cinci veacuri de plecare în nemurire a Marelui Voievod moldovan, mai stau îngînduraţi asupra enigmei – fenomenul cultural-politic de dimensiuni europene: „Ştefan cel Mare al Moldovei”. Prin anii '40 ai secolului al XX-lea istoricul P. Panaitescu, frămîntat de întrebarea „Cine a fost cu adevărat Ştefan cel Mare?”, năzuind să explice miracolul „legăturii între Ştefan cel Mare şi Moldova”, se convingea, că „studiile istorice n-au adîncit-o îndeajuns”.
Constatînd cu regret că enorma contribuţie a slăvitului voievod moldovan la ocrotirea şi păstrarea patrimoniului cultural al lumii ortodoxe rămîne încă necercetată, năzuind să explice miracolul „unităţii misiunii de erou al culturii cu cea a misiunii de oştean domnitor”, cunoscutul istoric bulgar Gheorghii Atanasov, conchide că această „latură a activităţii lui Ştefan cel Mare în Moldova nu este suficient cunoscută”. Istoricul bulgar constată şi el că „mai urmează să pătrundem şi să înţelegem măreţia acestei figuri”, care a fost Ştefan cel Mare al Moldovei. Dînsul a încercat să contureze dimensiunile adevărate ale fenomenului cultural-politic moldovenesc „Ştefan cel Mare” şi consecinţele acestuia pentru întreaga lume ortodoxă. Genera-lizările şi concluziile dr. Gh. Atanasov, mărturisite la Chișinău, privind activitatea cultural-politică a lui Ştefan cel Mare, sinteze originale, judicioase care merită toată atenţia. Ultimele sale cercetări sînt legate de călătoriile de documentare în Grecia, pe muntele Athos (Afon − în tradiţia slavonă). Este limpede că rolul muntelui Athos este de o semnificaţie excepţională pentru lumea pravoslavnică. Mulţi ştiu destul de bine despre mănăstirile bizantine, ruse, gruzine de pe Sfîntul Munte. Există o temă mai însemnată şi anume ea poate trezi curiozitatea.
Chestiunea constă în faptul că pînă acum nimeni n-a acordat o atenţie serioasă contribuţiei domnitorilor moldoveni la păstrarea acestui focar de credinţă şi cultură religioasă în cele mai grele pentru ortodoxie timpuri − jumătatea a doua a veacului al XV-lea − începutul veacului al XVI-lea. Este vremea cînd Bizanţul − a doua Romă a dispărut sub loviturile otomanilor, cînd cultura pravoslavnică era în pragul dispariţiei totale... Se cuvine să acordăm atenţie nuanţelor acestui tablou. Unde era, de pildă, Roma la sfîrşitul secolului al XV-lea, cînd Bizanţul a căzut, iar Rusia abia se ridica? Unele ţări ortodoxe în acea vreme erau cucerite de sultanii turci − Bulgaria şi Serbia, altele au devenit vasale ale otomanilor − Valahia, Ciornogoria ori Gruzia. Şi iată că anume în această perioadă şi-a manifestat destul de serios pretenţiile de a deveni o „nouă Romă” Moldova lui Ştefan cel Mare. În întreaga lume a ortodoxiei atunci rămăsese o singură „verticală” − Ştefan cel Mare. Mănăstirile de pe Athos din vremile vechi erau centre ale gîndirii religioase şi filosofice ale întregii lumi pravoslavnice.
Continuarea articolului citiți pe moldovenii.md.
Adăuga comentariu