Despre această istorie a relatat Andrei Koncealovski pe pagina sa de socializare, transmite Noi.md
El a spus că a divorțat de mama lui Egor, Natalia Arinbasarova, iar al doilea ei soț, Kolea Movolubski, l-a crescut pe Egor și acesta chiar îl numea tată.
"Eu nu-l vedeam prea des pe fiul meu. Dar într-o zi ne-am întîlnit și Egor mi-a spus: "Vreau să fim prieteni". Aceste cuvinte mi-au lovit direct în inimă", a scris Andrei Koncealovski.
"În acea perioadă am început din ce în ce mai des să plec din țară, Igor și cu mine vroiam să ne vedem mai mult, dar acest lucru nu se primea întotdeauna. M-am străduit ca fiul meu să poată studia în străinătate, să-l ajut să se pregătească pentru admitere. În privința lui Egor, aveam un plan: dacă locuiesc în America, atunci și el trebuie să meargă în America. Mă gîndeam așa: va termina Cambridge, va lucra la Metro Goldwin Mayer sau la studioul "20th century Fox", va deveni secretarul vreunui președinte de companie și, treptat, va obține ceva în industria cinematografică americană.După ce a studiat în Marea Britanie, Egor s-a întors acasă și a început să se ocupe de cinematografie în Rusia. Acest lucru e foarte important. Și sînt fericit că m-am înșelat", a subliniat renumitul regizor.
Adăuga comentariu