Astfel, la inițiativa Direcției generale Relații externe UTA Găgăuzia, cu suportul Ambasadei Republicii Moldova, la Moscova a fost organizată, în incinta misiunii diplomatice, o reuniune de prietenie a tinerilor veniți la studii în orașul Moscova.
Secretarul Ambasadei, Cristina Bodrug, a salutat oaspeții prezenți, i-a felicitat cu evenimentul și cu ajunul sărbătorilor de iarnă și a invitat tinerii să participe la masa rotundă “25 de ani de la adoptarea Legii privind statutul special al UTA Găgăuz-Yeri”.
Moderatorii evenimentului au fost studentele Vlada Dimitrioglo și Olga Novacilî, care își fac studiile la Academia Diplomatică a Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse. Ele au vorbit despre istoria, evoluția regiunii pe plan economic și comercial, precum și despre limba și cultura Unității Teritoriale Găgăuzia.
Apoi a urmat un eveniment, care devine treptat o tradiție în Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă. Așadar, al doilea an consecutiv, în preajma sărbătorilor de iarnă, misiunea diplomatică, de comun cu Olga Cebotari, Președintele Centrului pentru susținerea tinerilor moldoveni, organizează o Victorină de Crăciun, în cadrul căreia tinerii originari din Moldova, studenți ai prestigioaselor Universități din Moscova participă la jocul intelectual “Ce?Unde?Când?”.Evenimentul a fost moderat de către studentul Universității ruse a Prieteniei între popoare (RUDN), Vlad Levșencov, care a pregătit un șir de întrebări despre tradițiile, cultura, cinematografia, istoria, geografia Moldovei și altele.
Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă veselă de sărbătoare, în marea finală ieșind echipa Universității de Economie G.V.Plehanov. La jocul intelectual au participat și alte două echipe – MGIMO, de comun cu Academia Diplomatică al MAE rus, precum și echipa studențească RUDN.
Adăuga comentariu