Cutremure stiri: 502

Procuratura Anticorupţie s-a ales cu un nou colaborator

12 iun. 2018,, 16:30   Societate
4804 0

Un alt procuror a fost transferat la Procuratura Anticorupție fără să participe la concurs.

De această dată, este vorba despre Elena Cazacov, procuror în Secția combatere a traficului de ființe umane din cadrul Direcției urmărire penală și criminalistică a Procuraturii Generale, informează Noi.md.

Decizia vine după ce la sfîrșitul lunii aprilie Consiliul Superios al Procurorilor (CSP) a anunțat concurs pentru suplinirea mai multor funcții vacante de procuror, inclusiv pentru patru funcții vacante de procuror în Procuratura Anticorupție, fiind vizați procurorii înscriși la data de 20 aprilie în Registrul procurorilor care solicită transferul la o altă procuratură.

"Consiliul Superior al Procurorilor consemnează că traseul profesional al procurorului Elena Cazacov include și delegarea dumneaei, începînd cu data de 09.01.2018 pînă în prezent (mai mult de 5 luni), în funcția de procuror în Procuratura Anticorupție și, avînd în vedere acest aspect, atribuțiile funcționale îi sînt deja cunoscute, ceea ce va asigura absența inconveniențelor sau altor asperități inerente schimbării locului de muncă", se arată în hotărîrea CSP.

Elena Cazacov a fost evaluată în mod extraordinar de către Colegiul pentru evaluarea performanțelor procurorilor, fiindu-i atribuit calificativul ”Foarte bine”. La fel, transferul a fost acceptat fără a ţine cont de procedura de evaluare la Colegiul de selecție și carieră a procurorilor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав