„Eu am spus foarte clar că Ministerul Agriculturii a stabilit acei fermieri care vor primi motorină. Și ei o vom primi. Nu trebuie interpretat. O vom primi din România și au fost stabiliți beneficiarii”, a declarat Dorin Recean.
Amintim că, Forța Fermierilor a anunțat că niciun litru de motorină din cantitatea promisă de Guvernul României în anul 2022 nu a ajuns la agricultori. Într-un comunicat emis de asociație, se arată că solicitarea de ajutor umanitar a fost făcută în noiembrie 2022, iar demersul oficial către Guvernul României a fost semnat de executivul organizației abia peste 3 luni.
Adăuga comentariu