„A doua parte pentru anul acesta am planificat 28 de milioane de lei. Acum sîntem în proces de licitaţie. Am avut prima licitaţie, dar am avut o avalanţă de creştere a preţurilor şi calculele pe care le-am făcut în luna ianuarie pentru licitaţie, după februarie au crescut cu 30 la sută. După ce se petrece licitaţia şi se indentifică cîştigătorul se dă o lună, o lună şi jumătate pentru mobilizarea şantierului”, a declarat Sergiu Bejan, director general interimar ASD.
Podurile peste rîul Bîc şi pasajele peste calea ferată vor avea patru benzi de circulaţie pe ambele direcţii.
A doua etapă a proiectului prevede mai multe lucrări, inclusiv construcţia unui drum de acces pe sub pod spre strada Pruncul. Lucrările urmează a fi realizate pe parcursul următorilor 3 ani.
„A doua parte a lucrărilor ţine şi de execuţia bretelelor inginereşti că este un nod rutier mare acolo şi accesul spre Pruncul, care va deveni o intersecţie denivelată, strămutarea cu deschiderea luncii r. Bîc. Acum s-au făcut lucrări de consolidare acolo”, a mai spus Bejan.
Lucrările de modernizare pe soseaua Balcani au început în 2017 şi urmau să se finalizeze în 2020. Termenul a fost extins din mau multe motive – fie lacune în legislaţie, fie întîrziei în obţinerea autorizatiei de mediu. Au apărut şi lucrări suplimentare de reamplasare a reţelelor. Prima parte a proiectului a fost finalizată la sfîrşitul anului trecut. Construcţia podurilor face parte din proiectul de reabilitare a drumului naţional M1 care face legătura cu România şi Ucraina. Valoarea totală a proiectul se ridică la 190 milioane de lei, 70 de milioane pentru prima etapă şi 112 de milioane pentru cea de-a doua etapă. Lucrările sînt finanţate din Fondul Rutier.
Adăuga comentariu