Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii Cutia neagră, de la tv8.
Întrebat dacă ar trebui să ne așteptăm la o nouă scrisoare din partea Gazprom și noi amenințări că ne sistează gazul, Andrei Spînu a menționat: „Nu ar trebui să fie, pentru că Moldovagaz ar trebui să fie capabilă să-și achite nota de plată. Chiar astăzi am discutat, în zilele viitoare vor închide plata pentru luna ianuarie și urmează avansul pentru luna februarie”.
Ministrul consideră că suma necesară va fi acumulată din banii plătiți de cetățeni și agenții economici pentru facturi: „Facturile pentru consumatorii casnici abia astăzi este prima zi cînd au fost eliberate, iar pentru agenții economici - după data de 5. Practic sîntem în perioada în care se vor acumula plăți. Mai exact vom ști la începutul săptămînii viitoare care este situația, dar din informația pe care o dețin, nu ar trebui să fie probleme pînă la data de 20”.
„Au fost plătite compensațiile în avans ținînd cont de tariful vechi, dar prin CSE, aceste compensații au fost crescute, odată cu creșterea tarifelor”, a mai adăugat acesta.
Totodată, Spînu a declarat că autoritățile caută și alte soluții alternative: „Suntem în continuă căutare de alternative, inclusiv lucrăm la modificări la Legea gazului, ca să putem face rezerve și să nu mai fim în situația de a fi amenințați cu deconectarea gazului în fiecare lună”.
La întrebarea „Ce succese aveți în căutarea de alternative?”, ministrul a răspuns: „Succesele depind foarte mult și de conjunctura europeană, or, această criză a gazelor nu este criza RM, este o criză cel puțin europeană, dacă nu globală. Atîta timp cît criza va ajunge să fie rezolvată la nivel european, evident că și alternativele vor fi mai multe”.
Adăuga comentariu