Postul vamal de frontieră Sculeni, sensul de ieșire din Republica Moldova este în proces de modernizare. Astfel, circulația transfrontalieră se desfășoară doar pe direcția intrare în țară. Deși postul vamal Sculeni este în reconstrucție, totuși capacitatea de procesare a camioanelor cu marfă este mai mare decît în perioada similară a anilor precedenți (înaintea războiului din țara vecină). Astfel, dacă actualmente capacitatea postului de procesare pe o singură direcție este de circa 100-130 camioane, anterior erau procesate în mediu 80 camioane.
Potrivit Serviciului Vamal, una din măsurile de fluidizare a traficului transfrontalier, identificată și propusă este construcția parcărilor în preajma posturilor/birourilor vamale de frontieră pentru staționarea mijloacelor de transport.
În acest sens, a fost desfășurată o vizită de lucru la postul vamal Sculeni, fiind examinate teritoriile din proximitate și concomitent, a fost întreținut un dialog cu primarul din localitate, Vasile Casian. Preventiv a fost identificat teritoriul și urmează a fi realizate formalitățile de rigoare.
Zilnic la postul vamal Leușeni sînt perfectate între 610 – 840 camioane (pe ambele sensuri intrare/ieșire în/din țară).
Din data de 09 iunie 2022, la Vama Stînca-Costești (partea Română) activează Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor cu un program de lucru de la 8:00- 20:00, zilnic. Subsecvent, prin postul vamal Costești (PVFI, rutier) din data enunțată pot traversa frontiera pe sensul de ieșire din țară și camioanele care transportă mărfuri supuse controlului sanitar veterinar, fitosanitar, controlului pentru siguranța alimentelor și controlul produselor de uz fitosanitar și fertilizanților.
Transportatorii care intenționează să traverseze cu camioane fără marfă (goale) sînt îndemnați să opteze pentru traversarea prin postul vamal Cahul PVFI, rutier (3010). În aceeași ordine de idei, pentru ieșirea din Republica Moldova a autovehiculelor cu marfă, dar care dețin statutul AEO, la fel se recomandă optarea pentru traversarea prin posturile Cahul PVFI, rutier (3010).
Adăuga comentariu