Microbuzul cu moldoveni se deplasa dinspre vama cu Republica Moldova, iar în localitatea Voluntari, județul Iași, a fost lovit de autotrenul care a ieşit din sensul giratoriu, virînd spre Sculeni. Din primele informații, se pare că acesta nu a acordat prioritate microbuzului.
La fața locului au venit polițiștii și salvatorii, două persoane fiind descarcerate. Ambulanța SMURD a preluat o pacientă aflată în stare foarte gravă.
Mai multe persoane din microbuz, inclusiv un minor, s-au ales cu traumatisme. În total, 13 pasageri au avut nevoie de intervenția medicilor. Potrivit UPU SMURD Iași, minorul a fost transportat la Spitalului de Copii cu traumă craniocerebrală. Starea a două persoane este mai gravă, acestea au fost spitalizate. Potrivit presei din România, este vorba de două femei în vîrstă de 59 de ani – una cu fractura de bazin și alta cu traumatism cranian.
Adăuga comentariu