Așadar, în cadrul urmăririi penale s-a stabilit că, în noaptea de 20 aprilie 2022 bărbatul vizat, fără a deține permis de conducere, a condus automobil. Prin urmare, fiind stopat de către agenții de patrulare, aflați în exercițiul funcțiunii și fiind supus testării alcooscopice cu aparatul ,,Drager” s-a constatat la acesta că, concentrația vaporilor de alcool în aerul expirat constituia 1,25 mg/l, ceea ce reprezintă stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, transmite .
Ulterior, conducătorul auto în cauză, în scopul de a nu fi documentat de către oamenii legii le-a promis și ulterior le-a oferit acestora, prin plasare pe bancheta din față a automobilului de serviciu, mijloace bănești în sumă de 100 Euro și 300 lei, ce nu i se cuvin, ca ultimii să nu-și îndeplinească obligațiunile de serviciu, în sensul renunțării la întocmirea actelor de constatare a cazului de conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat de ebrietate, de către o persoană care nu deține permis de conducere.
În acest context, agenții de patrulare au sesizat serviciul unic 112, în rezultatul cărora au venit la fața locului angajații Inspectoratului de poliție Fălești, care au documentat cazul de corupere activă.
Adăuga comentariu