Potrivit aceleiaşi decizii, se suspendă, pe perioada stării de urgenţă, dreptul de acordare a premiilor unice, scrie IPN.
Totodată, decizia Comsiei vine să precizeze că săptămîna curentă nu se consideră de odihnă pentru cei care solicită acordarea sau se află în concediul de odihnă anual, inclusiv concediul de odihnă nefolosit, cu achitarea indemnizaţiei de concediu şi concediu neplătit.Perioada respectivă nu este considerată zile de odihnă pentru cei care sînt în regim de staţionare, conform ordinului dispus de angajator, cei care vor activa la decizia angajatorului la domiciliu în scopul asigurării activităţii stringente a unităţii, cei care vor asigura activităţile de calculare a salariilor pentru luna martie, precum şi cei care vor asigura funcţionarea sistemului trezorerial.
Conducătorii unităţilor din sectorul bugetar vor avea dreptul, pe perioada stării de urgenţă, să stabilească durata concediilor anuale ale salariaţilor precum şi să recheme salariaţii din concediul anual de odihnă, cel neplătit sau cel de studii.
Adăuga comentariu