Tiraspoleanul Vladislav Gudzi care a evoluat în categoria de 64 de kg a ieșit în finalul Campionatului, cedîndu-i rusului Ilia Șakirov și cîștigînd medalia de argint. În calea sa spre final el l-a învins pe lituanianul Erikas Laurikietis, finlandezul Jere Niemeldinen şi turcul Mehmet Aydemir. Daria Kozorez, de asemenea originară din Tiraspol, a învins-o pe maghiara Barbara Major, dar i-a cedat în semifinale turcoaicei Elanur Sagit. Ea a urcat pe cea de-a treia treaptă a piedestalului de onoare, cucerind bronzul în categoria de greutate 81 kg.
Chișinăuianul Marcel Nistreanu (69 de kg) l-a învins pe spaniolul Reduan Ahsain Lemsayan, slovacul Gal Sepic, însă în pătrimile de final i-a cedat israelianului Daniel Ilyushonok, poziționîndu-se pe locul cinci.La un pas de podium s-au oprit și au luat locul cinci bălțeanul Vitalie Prisacaru (56 kg), Daniil Slepoi din Tiraspol (52 kg) și Adrian Bucșa (60 kg) din Hâncești. Vitalie l-a învins pe belarusul Stanislav Karankov, dar apoi a pierdut în fața francezului Selim Bouaïta. Daniel s-a impus în fața polonezului Blezien Gabriel Dominik, dar nu l-a putut învinge pe ungurul Zsolt Zuro. Adrian, după înfrîngerea slovacului Petric Nejc a pierdut în fața bielarusului Dmitri Balkov. Valeriu Razmerița (75 kg) de la Grimăncăuți în faza preliminară a Campionatului l-a învins pe azerbaidianul Igor Platov, dar nu a putut să-l învingă pe galezul Bevan Taylor pentru că să ajungă în sferturile de finală.
Adăuga comentariu