Noua versiune de AirPods oferă o durată de funcţionare mai mare a bateriei şi un nou chip H1 care îmbunătăţeşte conectivitatea cu un telefon iPhone sau o tabletă iPad. De asemenea, cea de-a doua generaţie de AirPods permite utilizatorilor să folosească asistentul Siri prin comanda vocală "Hey Siri", în loc să atingă unul dintre AirPods, cum era cazul la prima generaţie.
Apple susţine că noile AirPods sînt disponibile online începînd de miercuri şi vor apărea şi pe rafturile magazinelor Apple începînd de săptămîna viitoare, la un preţ de 159 de dolari pentru versiune cu încărcare standard şi 199 de dolari pentru versiunea cu încărcare wireless.
Noile AirPods vin la cîteva zile după ce Apple a lansat noi versiuni de tablete iPad Air şi iPad Mini precum şi o nou versiune de computere iMac şi înaintea unui nou serviciu de streaming video ce ar urma să fie dezvăluit săptămîna viitoare.
Adăuga comentariu