X 
Transnistria stiri: 1451
Preşedintele stiri: 4081

Astronomii au descoperit un obiect care schimbă marginea Sistemului Solar

6 oct. 2018,, 00:00   Ştiinţă şi IT
4131 0

O echipă internaţională de cercetători a redefinit marginea Sistemului Solar prin descoperirea unui nou obiect extrem de îndepărtat, mult dincolo de Pluto, avînd o orbită care susţine ideea prezenţei unui alt corp chiar şi mai îndepărtat.

Obiectul, numit 2015 TG387, a fost descoperit recent la o distanţă de 80 de unităţi astronomice de Soare (o unitate astronomică - UA - este distanţa de la Pămînt la Soare). Pus în context, Pluto se află la 34 UA, astfel că 2015 TG387 se află la o distanţă de două ori şi jumătate mai mare de Soare decît Pluto, scrie Phys.

Obiectul are o orbită foarte alungită, iar perihelionul (punctul de distanţă minimă) este de circa 65 UA. Doar 2012 VP113 şi Sedna au perihelion mai mare, la 80, respectiv 76 UA. Totuşi, 2015 TG387 se îndepărtează mai mult de Soare decît cele două obiecte, atingînd un punct maxim de 2.300 UA. De asemenea, este printre puţinele obiecte care nu se apropie suficient de mult de planetele gigantice pentru a avea interacţiuni gravitaţionale semnificative cu acestea.

„Aceste aşa-numite obiecte din Norul lui Oort interior, precum 2015 TG387, 2012 VP113 şi Sedna sînt izolate din masa cunoscută a Sistemului Solar, ceea ce le face foarte interesante”, a explicat Scott Sheppard de la Carnegie, autorul acestui studiu. „Pot fi folosite ca modele pentru a înţelege fenomenele de la marginea Sistemului Solar”, conchide savantul.

„Credem că pot exista mii de corpuri mici precum 2015 TG387 la marginea Sistemului Solar, dar distanţa mare face ca descoperirile să fie foarte dificile”, a precizat David Tholen de la Universitatea Hawaii, unul dintre membrii echipei de cercetare. „În prezent, am putut detecta 2015 TG387 doar pentru că se apropie de distanţa minimă faţă de Soare. În 99% din timpul de circa 40.000 de ani ai completării unei orbite, ar fi prea îndepărtată pentru a putea fi observată”, adaugă cercetătorul.


În ceea ce priveşte ipotetica Planeta X, o planetă gigantică ce s-ar afla la marginea Sistemului Solar, Sheppard precizează că „aceste obiecte îndepărtate sînt precum firimiturile care ne conduc la Planeta X. Cu cît găsim mai multe, cu atît înţelegem mai bine periferia Sistemului Solar şi ipotetica planetă care le formează orbitele - o descoperire care ar redefini cunoaşterea noastră despre evoluţia Sistemului Solar”.

2015 TG387 este e o (mică) planetă pitică, avînd un diametru de aproape 300 de kilometri. Locaţia pe cer unde planeta atinge perihelionul este similară cu 2012 VP113, Sedna şi alte obiecte trans-neptuniene îndepărtate, sugerînd că ceva le constrînge în tipuri similare de orbită.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?