Cu o zi mai devreme, antreprenorul lansase deja un sondaj informal al utilizatorilor cu privire la necesitatea de a-și părăsi postul, totuși, potrivit interlocutorilor publicației, căutarea a început chiar înainte de aceasta.
Utilizatorii Twitter care au participat la sondaj au susținut în cea mai mare parte plecarea lui Musk din funcție, iar el însuși a promis că se va supune rezultatelor votului. Anterior, acesta a spus că are de gînd să ocupe funcția doar temporar, iar în noiembrie a spus că va dedica mai puțin timp companiei.
De la sosirea lui Musk pe Twitter, rețeaua de socializare s-a confruntat cu o serie de scandaluri, inclusiv din cauza abordării sale rigide cu privire la programul de lucru și a disponibilizărilor în masă. Unii dintre angajați au plecat singuri, nedorind să treacă la lucru constant supra program.
Adăuga comentariu