TEMELE PRINCIPALE

Percheziții și rețineri

Ultimul membru al unui grup criminal trimis în judecată
30 sep. 2019,, 11:36   2724
Ultimul membru al unui grup criminal, trimis în judecatăLuni, 30 septembrie 2019, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a trimis spre examinare în instanța de judecată dosarul penal pe învinuirea ultimului membru al unui grup criminal organizat în traficarea a 10 persoane adulte și copii, care a activat acum 15 ani în M
Lucinschi spune că învinuirile care i se aduc sînt lipsite de suport juridic
28 sep. 2019,, 13:45   3171
Lucinschi spune că învinuirile care i se aduc sînt lipsite de suport juridicFostul președinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, a fost citat vineri, 27 septembrie, la Procuratura Anticorupție, unde i s-ar fi înaintat învinuirea precum că ar face parte dintr-un „grup organizat infracțional”. Fostul șef de stat consideră învinuirea ilegală și lipsită de orice suport juridic, fapt
Percheziții la domiciliul lui Petru Lucinschi
27 sep. 2019,, 15:26   5048
Percheziții la domiciliul lui Petru LucinschiProcurorii Anticorupție desfășoară în aceste momente percheziții la fostul președinte al R. Moldova, Petru Lucinschi. Informația a fost confirmată pentru Deschide.md de ofițerul de presă al PA, Cătălina Bogonos. Amintim că fostul președinte al R. Moldova, Petru Lucinschi a fost astăzi audiat în aceste moment
Detalii despre vizita procurorilor anticorupție de la Curtea de Apel
26 sep. 2019,, 17:30   2852
Detalii despre vizita procurorilor anticorupție de la Curtea de ApelProcurorii anticorupție (PA) au ridicat materiale și audiat martori în incinta Curții de Apel Chișinău în baza unui proces penal, care vizează acțiunile judecători. Conform PA, judecătorii vizați au adoptat și pronunțat o decizie în temeiul recursului apărătorului, vizînd anularea unei încheieri a judecătorul
UPDATE Procurorii anticorupție în vizită la Curtea de Apel
26 sep. 2019,, 13:25   5054
UPDATE: Procurorii anticorupție, în vizită la Curtea de ApelUPDATE: 13:25 - Procurorii anticorupție ridică mai multe documente din sediul Curții de Apel Chișinău. Informația a fost confirmată pentru Ziarul de Gadră de către purtătoarea de cuvînt a Procuraturii Anticorupție, Cătălina Bogonos. Potrivit acesteia, nu este vorba despre percheziții, ci despre acțiuni de rid
Procurorii au descins la Curtea Supremă de Justiție
24 sep. 2019,, 13:19   3294
Procurorii au descins la Curtea Supremă de JustițieProcurorii efectuează în aceste momente percheziții la Curtea Supremă de Justiție. Informația a fost confirmată pentru Cotidianul.md de ofițerul de presă al PA, Cătălina Bogonos. Conform sursei citate, după ridicarea imunității de judecător a președintelui Curții Supreme de Justiție (CSJ), Ion Druță, cu votul
Curtea Constituțională a respins sesizarea deputaților din PP ȘOR
23 sep. 2019,, 20:14   2406
Curtea Constituțională a respins sesizarea deputaților din PP ȘORCurtea Constituțională (CCM) a respins sesizarea celor trei deputați din fracțiunea Partidului ȘOR prin care aceștia au contestat ridicarea imunității colegelor lor de fracțiune Reghina Apostolova și Marina Tauber. Potrivit unui comunicat al CCM, sesizarea a fost respinsă ca fiind inadmisibilă. Cei trei d
12 persoane reținute în urma perchezițiilor de la ANTA
23 sep. 2019,, 14:46   3091
12 persoane, reținute în urma perchezițiilor de la ANTADouăsprezece persoane, printre care inspectori ai Agenţiei Naţionale Transport Auto şi reprezentanţii unor companii specializate în transportul de pasageri, au fost reţinute, în această după-amiază, de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie. Potrivit materialelor cauzei, reţinuţii sînt bănuiţi de corupere pa
Ofițerii CNA au efectuat percheziții la Agenția Națională Transport Auto
23 sep. 2019,, 11:17   3018
Ofițerii CNA au efectuat percheziții la Agenția Națională Transport Auto Ofițerii CNA şi Procuratura Anticorupţie au efectuat în această dimineață percheziții la Agenția Națională Transport Auto. Potrivit purtătorului de cuvînt al CNA, Angela Starinschi, acţiunile de urmărire penală întreprinse de ofiţerii şi procurorii anticorupţie "vizează fapte de corupere şi trafic de influen
Opt percheziții au fost efectuate la Aeroport Niciun bănuit nu șia recunoscut vina
20 sep. 2019,, 16:55   3723
Opt percheziții au fost efectuate la Aeroport: Niciun bănuit nu și-a recunoscut vinaProcuratura Generală anunță că procurorii au audiat bănuiții în cazul concesionării Aeroportului. Procuratura Anticorupție de comun cu Centrul Național Anticorupție, a efectuat 8 percheziții în domiciile și automobilele unor membri ai Comisiei de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău. După finali
Procuratura Generală Nistor Grozavu a fost reținut apoi eliberat
20 sep. 2019,, 15:19   2556
Procuratura Generală: Nistor Grozavu a fost reținut, apoi eliberatProcuratura Generală сonfirmă faptul că fostul viceprimar al capitalei Nistor Grozavu a fost reținut, în urma perchezițiilor care au avut loc azi-dimineață, totuși, ulterior, acesta a fost eliberat. Atît Grozavu, cît și alți funcționari de la Primărie, sînt bănuiți de escrocherie, falsificarea probelor și
Detalii noi Ce pedeapsă riscă Nistor Grozavu
20 sep. 2019,, 11:53   3766
Detalii noi: Ce pedeapsă riscă Nistor GrozavuAudierea fostului viceprimar al Capitalei, Nistor Grozavu, are loc în urma unor acțiuni ale Procuraturii municipiului Chișinău. Astfel, potrivit unui comunicat, Procuratura municipiului Chişinău, Oficiul Principal, a efectuat 21 de percheziții și a pronit trei cauze penale în legătură cu o schemă infracțional
Tauber filmată încercînd să urce întrun microbuz Noi imagini de la reținere VIDEO
19 sep. 2019,, 17:38   27378
Tauber, filmată încercînd să urce într-un microbuz. Noi imagini de la reținere (VIDEO)Agora a făcut rost de imaginile în care reprezentanți ai Inspectoratului Național de Patrulare au oprit în trafic mașina în care se aflau cîțiva deputați ai Partidului Șor. Potrivit parlamentarului Denis Ulanov, la volanul mașinii se afla chiar el, iar în interiorul automobilului se aflau deputatele Reghin
Două persoane reținute pentru că ar fi cerut 7000 de euro pentru eliberarea unui deținut
19 sep. 2019,, 13:01   2022
Două persoane, reținute pentru că ar fi cerut 7.000 de euro pentru eliberarea unui deținutDouă persoane sînt cercetate penal de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie, fiind bănuite de trafic de influenţă. Acestea, împreună cu un deţinut din Penitenciarul nr.13, ar fi cerut 7 150 de euro de la soţia unui condamnat pentru a-l scoate din puşcărie înainte de termen. Potrivit denunţătoarei, bănuiţii
Ultima oră Marina Tauber va sta 30 de zile în arest
18 sep. 2019,, 20:12   5496
Ultima oră! Marina Tauber va sta 30 de zile în arestCu puține minute în urmă, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au admis demersul procurorilor prin care deputata Marina Tauber a primit mandat de arestare pe un termen de 30 de zile. Astfel, deputata se va afla în arest la domiciliu, transmite unimedia.info.
Tauber filmată la judecătorie după ce a stat 2 zile în izolatorul CNA VIDEO
18 sep. 2019,, 15:22   31174
Tauber, filmată la judecătorie, după ce a stat 2 zile în izolatorul CNA (VIDEO)După două nopți dormite în izolatorul CNA, Marina Tauber a fost adusă la Judecătoria Chișinău cu sediul la Ciocana. Aceasta a fost înconjurată de mascați și nu a fost lăsată să vorbească cu presa. Ședința de judecată are loc cu ușile închise, iar presa așteaptă la ușă. În acest timp, zeci de susținători ai pa
Apostolova ar putea fi plasată în arest la domiciliu
18 sep. 2019,, 14:02   2876
Apostolova ar putea fi plasată în arest la domiciliuProcurorii anticorupție cer instanței de judecată eliberarea unui mandat de arest la domiciliu pentru perioadă de 30 de zile pe numele deputatei Reghina Apostolva, informează Noi.md. Demersul acuzatorilor de stat a fost depus, de asemenea, la Judecătoria sectorului Ciocana.
Tauber și Apostolova ar putea să stea în arest încă 30 de zile
18 sep. 2019,, 11:07   5448
Tauber și Apostolova ar putea să stea în arest încă 30 de zileProcurorii au depus un demers la judecătoria Ciocana, prin care cer mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele deputatei Mariana Tauber, iar un alt demers pe numele Reghinei Apostolova urmează să fie depus pe parcurul zilei de astăzi. Informația fost confirmată de către șeful Procuraturii Anticorupție, Vi
Tauber și Apostolova arestate la 5 minute după retragerea imunității Explicația lui Litvinenco
18 sep. 2019,, 09:41   5362
Tauber și Apostolova, arestate la 5 minute după retragerea imunității. Explicația lui LitvinencoDeputatele Partidului Poșitic „ȘOR” Marina Tauber și Reghina Apostolova ar fi arestate de către procurori la doar cinci minute după ce le-a fost ridicată imunitatea parlamentară. Declarația îi aparține deputatului democrat Vladimir Cebotari. Drept răspuns, președintele Comisiei juridice numiri și imunități, S
Cum arată Apostolova la o zi după arest Cu mascații CNA văzînd presa tușește VIDEO
17 sep. 2019,, 15:38   27070
Cum arată Apostolova, la o zi după arest: Cu mascații CNA, văzînd presa - tușește (VIDEO)Deputata fracțiunii Partidului ȘOR (PP ȘOR) Reghina Apostolova este însoțită de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) la Spitalul de Urgență, unde a fost internată aseară, după i s-a făcut rău în timpul audierilor. Deputata este însoțită de mascați și la proceduri. Parlamentara ar fi internată în Sec
Directoarea televiziunilor lui Șor Rita Țvic încătușată de procurori
17 sep. 2019,, 14:14   7894
Directoarea televiziunilor lui Șor, Rita Țvic, încătușată de procuroriDirectorul agenției de știri Sputnik Moldova, Vladimir Novosadiuc, dar și soția acestuia, Rita Țvic, directoarea televiziunilor lui Ilan Șor, „Televiziunea Centrală” și „Orhei TV”, au fost reținuți de CNA în ancheta privind frauda bancară și se află acum la Centrul Național Anticoripție. Numele celor doi soți
Medic din Chișinău reținut pentru vînzarea de medicamente cu efect psihotrop VIDEO
17 sep. 2019,, 13:15   2776
Medic din Chișinău, reținut pentru vînzarea de medicamente cu efect psihotrop (VIDEO)Ofițerii Direcției Antidrog ai Inspectoratului Național de Investigații în comun cu procurorii Procuraturii municipiului Chișinău oficiul Rîșcani, au documentat activitatea infracțională a unui grup de persoane implicat în comercializarea drogurilor sub formă de medicamente cu efect psihotrop. Valoarea dr
Șeful Sputnik din Moldova arestat Comentariul procuraturii
17 sep. 2019,, 11:34   4447
Șeful Sputnik din Moldova, arestat. Comentariul procuraturiiȘeful agenției Sputnik în Moldova, Vladimir Novosadiuc, a fost arestat, se arată într-o postare pe canalul Telegram Mamalîga și Tokana. Cătălina Bogonos, ofițerul de presă al Procuraturii Anticorupție nu a infirmat dar nici nu a confirmat informația, spunînd că la moment se efectuează acțiuni de urmărire p
Ce se întîmplă acum cu Tauber și Apostolova fiind plasate în arest
17 sep. 2019,, 10:55   14437
Ce se întîmplă acum cu Tauber și Apostolova, fiind plasate în arestVicepreședintele Partidului „ȘOR”, Marina Tauber și-a petrecut această noapte în izolatorul Centrului Național Anticorupție. UPDATE: Reghina Apostolova a suferit un atac cerebral. Ea se află la Institutul de Medicină Urgentă în secția de epileptologie. Starea se sănătate a pacientei este estimată ca fiind
Locuințele deputatelor Tauber și Apostolova percheziționate
17 sep. 2019,, 10:23   3867
Locuințele deputatelor Tauber și Apostolova, percheziționateAvocatul Marinei Tauber, Iulian Balan, declară că clienta sa și Reghina Apostolova au fost reținute ilegal. Totodată, apărătorul spune că, în urma perchezițiilor efectuate de ofițerii Centrului Național Anticorupție, au fost ridicate acte care nu au nicio tangență cu cauza penală, transmite unimedia.info.
Reghina Apostolova a fost internată în spital VIDEO
16 sep. 2019,, 21:59   6956
Reghina Apostolova a fost internată în spital (VIDEO)Reghina Apostolova a fost internată la un spital din Capitală. În aceste momente, aceasta este supravegheată de ofițerii CNA. Informația a fost confirmată de către șeful serviciului de presă a Procuraturii Anticorupție, Cătălina Bogonos. Procurorii au decis reținerea pentru 72 de ore a deputaților Marina T
Apostolova și Tauber plasate în arest pentru 72 de ore
16 sep. 2019,, 21:25   6488
Apostolova și Tauber, plasate în arest pentru 72 de oreMarina Tauber și Reghina Apostolova, au fost reținute pentru 72 de ore. Deputatele au fost audiate la sediul Centrului Național Anticorupție. Apostolova s-a simțit rău în timpul discuţiei cu procurorii și a fost apelat Serviciul de Urgență. Ea a fost dusă cu ambulanța și internată într-o instituție me
Procuratura Generală explică de ce lea reţinut pe Tauber și Apostolova
16 sep. 2019,, 21:16   12504
Procuratura Generală explică de ce le-a reţinut pe Tauber și ApostolovaOamenii legii au fost nevoiți să le rețină pe deputatele Partidului Șor, Marina Tauber și Reghina Apostolova, pentru că acestea au părăsit sediul Parlamentului și au plecat într-o direcție necunoscută, precizează Procuratura Generală prin intermediul unui comunicat de presă. „Procurorul general interimar, Dum
Diacov spune de ce nu a votat pentru ridicarea imunității Marinei Tauber
16 sep. 2019,, 21:11   8093
Diacov spune de ce nu a votat pentru ridicarea imunității Marinei TauberPreședintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, a explicat de ce fracțiunea PDM nu a susținut solicitarea procurorului general de a ridica imunitatea parlamentară a deputatelor Marina Tauber și Reghina Apostolova, pentru arestul acestora și cercetarea lor în frauda bancară. Dumitru Diacov a
Primul comentariu al avocatului Reghinei Apostolova după reţinerea acesteia
16 sep. 2019,, 20:12   6888
Primul comentariu al avocatului Reghinei Apostolova, după reţinerea acesteia Avocatul Reghinei Apostolova spune că arestul a avut loc înainte ca hotărârea Parlamentului RM să fie luată. Acesta a declarat că ofițerii de la CNA au oprit-o pe Apostolova în jurul orei 16:30.
În momentul reținerii Reghina Apostolova a încercat să se ascundă VIDEO
16 sep. 2019,, 19:49   17279
În momentul reținerii, Reghina Apostolova a încercat să se ascundă (VIDEO)Ofițerii CNA și procurorii anticorupție au reținut-o pe deputata Reghina Apostolova într-un parc din orașul Orhei. În momentul în care oamenii legii au vrut să o rețină, aceasta s-a ascuns într-o mașină. Imaginile video de la fața locului au fost publicate pe Publika.md. Alături de Reghina Apostolova se afla
Marina Tauber a fost adusă la sediul CNA VIDEO
16 sep. 2019,, 19:43   13618
Marina Tauber a fost adusă la sediul CNA (VIDEO)Deputata Marina Tauber a fost adusă la sediul Centrului Național Anticorupție. Mașinile au intrat pe poarta instituției, dar accesul jurnaliștilor în ograda CNA a fost restricționat. Deputata urmează a fi plasată în izolator. Amintim că deputații au votat astăzi pentru ridicarea imunității Marinei Tauber și c
Regina Apostolova a fost reținută de ofițerii CNA
16 sep. 2019,, 18:41   4449
Regina Apostolova a fost reținută de ofițerii CNAReghina Apostolova a fost reținută cu puțin timp în urmă. S-a întîmplat în parcul „Ivanos” din Orhei. Știrea se actualizează!
Tauber este cercetată penal de pe 4 august DOC
16 sep. 2019,, 18:18   4700
Tauber este cercetată penal de pe 4 august (DOC)Deputata fracțiunii Partidului ȘOR Marina Tauber este cercetată penal într-un dosar legat de frauda bancară de pe data de 4 august 2019. Tauber e bănuită că ar fi participat
Marina Tauber a fost arestată VIDEO
16 sep. 2019,, 17:59   11262
Marina Tauber a fost arestată (VIDEO)Vicepreședintele Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, a fost arestată cu puțin timp în urmă de către ofițerii CNA. Aceasta a fost reținută în municipiul Orhei. Amintim că acum 20 de minute Parlamentul a votat ridicarea imunității Marinei Tauber și Reghinei Apostolova, deputaților fracțiunii „ȘOR”.
Un membru al grupării criminale Makena a fost reţinut
16 sep. 2019,, 14:49   3434
Un membru al grupării criminale „Makena” a fost reţinutLiderul unei grupări infracţionale din oraşul Ocniţa, alias ”Curban”, în vîrstă de 53 de ani, a fost reţinut de poliţie, fiind suspectat de şantaj. Acesta este membru activ al organizaţiei criminale conduse de autoritatea „Makena”, anterior condamnat de mai multe ori pentru infracţiuni similare. La finele săp
Polițiști falși arestați pentru obținerea a 40000 de lei prin șantaj VIDEO
16 sep. 2019,, 10:30   3527
Polițiști falși, arestați pentru obținerea a 40.000 de lei prin șantaj (VIDEO)Mai mulți bărbați au amăgit că-s polițiști și au pătruns în apartamentului unui locuitor din Chișinău, de la care au primit prin șantaj 40.000 lei. Au continuat să-l maltrateze într-o fîșie forestieră. Astăzi, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a obținut
Directorul și șeful de depozit ai unei întreprinderi arestați
14 sep. 2019,, 14:58   3162
Directorul și șeful de depozit ai unei întreprinderi, arestațiInstanța de judecată a admis demersul procurorilor și a emis mandat de arest pe numele directorului întreprinderii care a fost percheziționată acum două zile, în cadrul unei cauze penale inițiate pentru spălare de bani și evaziune fiscală. Suma prejudiciilor aduse statului depășește 30 de milioane de lei. În
Doi ofițeri reținuți Cereau între 30000 și 50000 de euro
12 sep. 2019,, 09:23   3726
Doi ofițeri, reținuți: Cereau între 30.000 și 50.000 de euroDoi ofițeri din cadrul Direcției Investigarea Fraudelor Economice din cadrul Inspectoratului Național de Investigații al INI au fost încătușați în această dimineață, după ce masacații CNA și procurorii Anticorupție au descins cu percheziții la domiciliul acestora. În curînd, potrivit surselor Deschide.MD, pro
Trafic de influență în sudul țării Patru persoane reținute
11 sep. 2019,, 15:36   2423
Trafic de influență în sudul țării. Patru persoane, reținutePatru persoane, între care un fost poliţist şi un ofiţer de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de poliţie Cahul, au fost reţinute, cu puţin timp în urmă, de ofiţerii direcţiei generale teritoriale Sud a CNA şi oficiul Sud al Procuraturii Anticorupţie, scrie Noi.md. Cei patru sînt suspectaţi că ar fi
Procuratura anunță rezultatele perchezițiilor de dimineață
11 sep. 2019,, 14:48   3426
Procuratura anunță rezultatele perchezițiilor de dimineațăÎn rezultatul perchezițiilor făcute astăzi de Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) au fost reținute cinci persoane. Perchezițiile au avut loc în cazul unui dosar de evaziune fiscală și spălare de bani, comise de un grup criminal organizat, care acționa în Chișinău
Percheziții cu mascați Spălare de bani și evaziune fiscală
11 sep. 2019,, 09:40   3478
Percheziții cu mascați: Spălare de bani și evaziune fiscalăLa această oră au loc percheziții în cadrul unor dosare ce vizează spălare de bani și evaziune fiscală Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), de comun cu Inspectoratul Național de Investigații și Direcția Generală Urmărire Penală din cadrul MAI fac percheziții atît
Fostul director adjunct al SIS plasat în arest la domiciliu
9 sep. 2019,, 16:19   3593
Fostul director adjunct al SIS, plasat în arest la domiciliuFostul director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Baltaga, reținut vinerea trecută în dosarul privind expulzarea profesorilor turci, a fost plasat astăzi în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Informația a fost confirmată pentru Ziarul NAȚIONAL de către purtătorul de cuvîn
UPDATE 10 foști și actuali funcționari ai Primăriei documentați de procurori
9 sep. 2019,, 13:40   6650
UPDATE: 10 foști și actuali funcționari ai Primăriei, documentați de procuroriUPDATE; Luni, 9 septembrie 2019, Procuratura mun. Chişinău, Oficiul Principal, anunță efectuarea a 21 de percheziții și pornirea a trei cauze penale pe faptul creării unei scheme infracționale de obținere ilegală a loturilor de pămînt pentru construcție, prin încheierea contractelor de arendă, în baza probelo
Percheziții la o întreprindere implicată în schema de Laundromat
5 sep. 2019,, 11:55   2632
Percheziții la o întreprindere implicată în schema de „Laundromat”Astăzi, 5 septembrie 2019, ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, de comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, efectuează percheziții pe mai multe adrese, pe faptul evaziunii fiscale a unei întreprinderi implicate în schema de spălare a banilor „Laundromat
Percheziții la un depozit clandestin de dezmembrare a mașinilor
28 aug. 2019,, 13:59   3236
Percheziții la un depozit clandestin de dezmembrare a mașinilorOamenii legii au deconspirat activitatea ilegală a unui SRL din municipiul Bălți, după ce au fost demarate acţiuni speciale de investigaţii şi acumulare a probelor concludente în acest sens. Prejudiciul adus bugetetului de stat se ridică la peste un milion și jumătate de lei, informează Noi.md. Potrivit ache
Percheziții la aeroport
23 aug. 2019,, 13:37   5997
Percheziții la aeroport SPIA și PG fac percheziții la aeroport. Totul după ce astăzi, Igor Munteanu, Președintele Comisiei de anchetă pentru analiza modului de organizare și desfășurare a privatizării și concesionării proprietății publice (2013-2019), a prezentat o conferință de presă în care a cerut procurorilor să pună sechestru p
Reținere cu focuri de armă la frontiera de stat VIDEO
19 aug. 2019,, 16:00   3475
Reținere cu focuri de armă la frontiera de stat (VIDEO)Polițiștii de frontieră, impuși de situație să aplice trei focuri de armă cu scop de avertizare, asta după ce niște persoane necunoscute aflate în zona de frontieră au ignorat somația inspectorilor, scrie Noi.md. Incidentul a avut loc în acest weekend, iar cercetările continuă și la această oră pentru elucida
Pe numele unui fost director al unei companii imobiliare ar putea fi intentat un nou dosar penal DOC
19 aug. 2019,, 15:10   2999
Pe numele unui fost director al unei companii imobiliare ar putea fi intentat un nou dosar penal (DOC)Un nou dosar penal poate fi intentat fostului director al companiei Pro-Imobil sub acuzația de evaziune fiscală și spălare de bani, scrie kp.md. După ce a fugit de justiția moldovenească, dar totuși a fost reținut în Italia, unde a stat cîteva luni în penitenciar, Vlad Musteață și-a pierdut funcția de admi
Un expolițist și alți complici care organizau migrație ilegală reținuți
19 aug. 2019,, 12:50   2304
Un ex-polițist și alți complici care organizau migrație ilegală, reținuțiO rețea de migrație ilegală care acționa pe relația Republica Moldova – Uniunea Europeană a fost destructurată de către oamenii legii. Gruparea era condusă de doi cetățeni moldoveni, dintre care un ex-polițist de frontieră și avea ca ”obiect de activitate” racolarea de cetățeni străini proveniți din state cu
Cutremure stiri: 507