TEMELE PRINCIPALE

Redescoperă China

China se opune politizării problemelor de către SUA
11 oct. 2021,, 17:45   851
China se opune politizării problemelor de către SUASUA s-au obişnuit să politizeze diverse probleme, pentru realizarea intereselor proprii, fără să țină cont de interesele altora, chiar nici de interesele ţărilor aliate şi partenere, a declarat Zhao Lijian, purtătorul de cuvînt al Ministerului chinez de Externe. Declarația vine după ce ministrul rus de Ext
Joe Biden şi Xi Jinping vor avea o întrevedere virtuală pînă la finalul anului
7 oct. 2021,, 20:30   2635
Joe Biden şi Xi Jinping vor avea o întrevedere "virtuală" pînă la finalul anuluiPreşedintele american Joe Biden şi omologul său chinez Xi Jinping au ajuns la un ''acord de principiu'' pentru a avea o întrevedere ''virtuală'' pînă la sfîrşitul anului, a declarat miercuri un înalt oficial de la Casa Albă, relatează AFP. Cei doi lideri au discutat deja de două ori la telefon, dar de data
Contact la nivel înalt între SUA şi China în eforturile de îmbunătăţire a relaţiilor bilaterale
7 oct. 2021,, 18:15   1357
Contact la nivel înalt între SUA şi China în eforturile de îmbunătăţire a relaţiilor bilateraleMembrul Biroului politic al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez (PCC), director al Biroului Comisiei pentru Afaceri Externe a Comitetului central PCC, Yang Jiechi, a avut miercuri, la Zurich (Elvetia), o întîlnire cu Consilierul american pentru Securitate Națională, Jake Sullivan. Cei doi au
Xi Jinping ar putea să nu fie prezent la summitul G20 de la Roma
6 oct. 2021,, 16:00   2866
Xi Jinping ar putea să nu fie prezent la summitul G20 de la RomaDiplomaţi chinezi i-au informat pe oficialii G20 că preşedintele Xi Jinping nu intenţionează în prezent să ia parte fizic la summitul din Italia din această lună, relatează Bloomberg, preluat de DPA. Reprezentanţi ai Chinei au spus la o întîlnire la Florenţa luna trecută că este posibil ca Xi Jinping să nu
SUA încalcă grav principiul existenţei unei singure Chine Declarație
5 oct. 2021,, 17:26   1478
SUA încalcă grav principiul existenţei unei singure Chine. DeclarațieTaiwan este parte a Chinei, SUA neavînd dreptul să se intervină în această problemă, a declarat Hua Chunying, purtător de cuvînt al Ministerului chinez de Externe, după ce reprezentantul Departamentului de Stat american, Ned Price, a exprimat preocupări faţă de "activităţile militare desfăşurate de China în a
Urme ale unei civilizații necunoscute găsite în Tibet
5 oct. 2021,, 16:45   3615
Urme ale unei civilizații necunoscute, găsite în TibetUrmele unei civilizații necunoscute au fost găsite în timpul unor cercetări în zona lacului Namtso din Tibet. O expediție arheologică științifică din China a descoperit picturi rupestre antice, instrumente de piatră și morminte. Oamenii de știință sînt convinși că aceste artefacte mărturisesc existența une
JO 2022 Peste 2000 de sportivi străini aşteptaţi la Beijing pentru probe test
4 oct. 2021,, 17:30   4008
JO 2022: Peste 2.000 de sportivi străini aşteptaţi la Beijing pentru probe testPeste 2.000 de sportivi şi oficiali străini vor participa, începînd din această săptămînă, la o serie de probe test pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing, cu patru luni înaintea loviturii de începere a evenimentului (4-20 februarie 2022), informează AFP. "Noi aşteptăm peste 2.000 de sportivi stră
Ziua Națională a Chinei sărbătorită în întreaga lume
1 oct. 2021,, 13:00   1390
Ziua Națională a Chinei, sărbătorită în întreaga lumeRepublica Populară Chineză își sărbătorește astăzi Ziua Națională. China este învecinată cu Tadjikistan, Kîrgîzstan, Kazahstan, Rusia, Mongolia, Coreea de Nord, Vietnam, Laos, Pakistan, Afganistan, Myanmar, India, Bhutan și Nepal. Țara are o suprafață de 9,6 milioane de kilometri pătrați și o populație de
Reguli pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing
30 sep. 2021,, 15:30   2430
Reguli pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la BeijingComitetul Internaţional Olimpic a anunţat că la JO de iarnă de la Beijing nu vor putea asista spectatori străini şi că sportivii nevaccinaţi vor fi nevoiţi să stea 21 de zile în carantină după sosirea în China. Participanţii la JO care sînt vaccinaţi complet vor intra în “bula” pentru competiţie, în care v
Ambasadorul chinez la final de mandat Frumoasa Moldova este ca a doua mea țară
28 sep. 2021,, 08:45   940
Ambasadorul chinez la final de mandat: Frumoasa Moldova este ca a doua mea țarăAmbasadorului Zhang Yinghong Republicii Populare Chineze și-a încheierii mandatului său din Republica Moldova. Cu acest prilej acesta a transmis un mesaj video. ”Doamnelor și domnilor, stimați prieteni, salutări tuturor! Mă bucur să sărbătoresc împreună cu Dvs. cea de-a 72-a aniversare a fondării Republ
China și UE încă o rundă a Dialogului strategic la nivel înalt
27 sep. 2021,, 16:07   2081
China și UE, încă o rundă a Dialogului strategic la nivel înaltConsilierul de stat și ministrul de Externe al Chinei, Wang Yi, și înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, vor avea marți cea de-a 11-a rundă a Dialogului strategic la nivel înalt China-UE, a declarat purtătorul de cuvînt al Ministerului chinez de Externe, Hua Chunying,
Ambasadorul chinez Zhang Yinghong la 6 ani de activitate în Chișinău
27 sep. 2021,, 09:30   1481
Ambasadorul chinez, Zhang Yinghong la 6 ani de activitate în ChișinăuAmbasdorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în Republica Moldova Zhang Yinghong și-a încheiat mandatul. În cei 6 ani de activitate la Chișinău a fost o prezență vizibilă în spațiul public din țara noastră, a vizitat localități, a participat la diverse activități, confirmand buna c
Viitoarea misiune cu echipaj spre Staţia spaţială chineză va include şi o femeie
23 sep. 2021,, 06:00   1980
Viitoarea misiune cu echipaj spre Staţia spaţială chineză va include şi o femeieViitoarea misiune din octombrie a capsulei spaţiale chineze Shenzhou-13, care va transporta un grup de astronauţi pentru a continua lucrările de definitivare a staţiei spaţiale chineze Tiangong (''Palatul celest''), va include şi o femeie. Potrivit unor medii private chineze, Shenzou-13 va fi lansată la 3
Vehiculul cargo Tianzhou3 sa cuplat la Staţia spaţială chineză pentru aprovizionare
21 sep. 2021,, 21:30   3242
Vehiculul cargo Tianzhou-3 s-a cuplat la Staţia spaţială chineză pentru aprovizionareVehiculul spaţial cargo Tianzhou-3, pe care China l-a lansat luni, s-a cuplat cu succes la modulul central al Staţiei spaţiale la care ţara asiatică face ultimele pregătiri pentru a putea deveni operaţională de anul viitor, relatează marţi EFE. Agenţia Spaţială Chineză pentru Zboruri cu Echipaj Uman (CMSA)
China a trimis o nouă misiune de aprovizionare către staţia sa spaţială
21 sep. 2021,, 06:00   1930
China a trimis o nouă misiune de aprovizionare către staţia sa spaţialăChina a lansat luni o nouă misiune de aprovizionare către staţie sa spaţială, aflată în prezent în construcţie. Vehiculul spaţial cago Tianzho- 3 a fost lansat luni cu o rachetă propulsoare din gama Long March 7 de la baza de lansare Wenchang, situată pe insula Hainan, în sudul Chinei. Staţia spaţială c
Sandu sa întîlnit cu Ambasadorul Republicii Populare Chineze în R Moldova
16 sep. 2021,, 17:10   4262
Sandu s-a întîlnit cu Ambasadorul Republicii Populare Chineze în R. MoldovaPreședintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat astăzi cu Ambasadorul Republicii Populare Chineze la Chișinău, ES Zhang Yinghong. Întrevederea a avut loc cu ocazia încheierii mandatului acestuia în țara noastră. „I-am exprimat domnului Ambasador aprecierea pentru activitatea sa în Moldova ce a urmă
CEO la 17 ani nu cu una ci cu două afaceri de succes
13 sep. 2021,, 21:30   3603
CEO la 17 ani, nu cu una, ci cu două afaceri de succesLa doar 17 ani, Sukone Hong și-a realizat visul și a pus bazele a două afaceri de succes, în modă și în tehnologie. El a creat un brand de modă ale cărui vînzări au depășit un milion de dolari pînă acum și a lansat un ceas inteligent pentru persoane cu deficiențe de vedere, cu mii de comenzi în avans. Prim
Joe Biden și Xi Jinping au discutat la telefon
10 sep. 2021,, 10:35   2633
Joe Biden și Xi Jinping au discutat la telefonJoe Biden și Xi Jinping au vorbit pentru prima oară în ultimele șapte luni, au anunțat Casa Albă și presa de stat chineză, vineri. Cei doi lideri au discutat, în cadrul unui apel telefonic de 90 de minute inițiat de președintele american, despre nevoia de a evita situația în care rivalitatea dintre cele două
China prin ochii mei Amabasada Chinei la Chișinău anunță un concurs
7 sep. 2021,, 10:57   3753
„China, prin ochii mei”. Amabasada Chinei la Chișinău anunță un concursÎn contextul celebrării celei de-a 72-a aniversări a Zilei Naționale a Republicii Populare Chineze, Ambasada Chinei în Moldova a anunțat concursul online „China, prin ochii mei”. Evenimentul se va desfășura între 6 și 30 septembrie. Internauții sînt invitați să urmărească contul oficial de facebook al Amba
Populaţiile umane din sudul Chinei produceau bere în urmă cu 9000 de ani
7 sep. 2021,, 02:00   2487
Populaţiile umane din sudul Chinei produceau bere în urmă cu 9.000 de aniOamenii care trăiau în urmă cu aproximativ 9.000 de ani în sudul Chinei au învăţat să producă bere din plante cultivate, potrivit descoperirilor realizate în timpul unor excavaţii în situl Qiaotou din oraşul Yiwu, supranumit ''supermarketul lumii'', situat în provincia Zhejiang din estul Chinei. Dovezi tim
Ambasadorul Chinei în Moldova Conceptul guvernului chinez viața oamenilor este mai presus de toate
3 sep. 2021,, 18:04   4767
Ambasadorul Chinei în Moldova: Conceptul guvernului chinez - «viața oamenilor este mai presus de toate» China a fost prima țară care s-a confruntat cu provocarea numită COVID 19 și una dintre primele, care făcut față acestei provocări. Asta în timp ce China mereu a fost gata să ajute alte țări. Interlocutorul nostru de azi Zhang Ynghong, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze
Dezvoltarea Chinei rezultatul unor strategii chibzuite
18 aug. 2021,, 21:30   2103
Dezvoltarea Chinei, rezultatul unor strategii chibzuiteAprofundarea reformeor și deschiderea către lume – reperele noii politici a Chinei, dau rezultatele scontate. Pornind de la necesitatea creării unul model nou și deschis al economiei, autoritățile chineze își concentrează eforturile pe implementtarea unor importante proiecte de insfrastructură. Sînt obiect
Tik Tok vrea să ia locul lui Facebook
9 aug. 2021,, 19:30   4714
Tik Tok vrea să ia locul lui FacebookTikTok a introdus recent TikTok stories, o funcţie care le permite utilizatorilor să posteze conţinut ce dispare în termen de 24 de ore, relatează Business Insider. Compania a confirmat noua caracteristică, asemănătoare celei prezente pe Facebook și Instagram, după ce un utilizator al Twitter a postat onli
China a prezentat un tren care levitează și poate atinge o viteză maximă de 600 kmh
20 iul. 2021,, 22:30   2827
China a prezentat un tren care „levitează” și poate atinge o viteză maximă de 600 km/hChina a prezentat, marți, un tren maglev capabil să atingă o viteză maximă de 600 km/h, potrivit presei de stat, citată de Reuters. Viteza maximă ar face ca trenul, dezvoltat de China și fabricat în orașul de coastă Qingdao, să fie cel mai rapid vehicul terestru din lume. Folosind forța electromagnetică, t
R Moldova vrea să atragă investiţii chinezeşti de 1 miliard de dolari
4 iun. 2021,, 09:45   3327
R. Moldova vrea să atragă investiţii chinezeşti de 1 miliard de dolariCompaniile chinezeşti sînt inte­resate de ample proiecte de investiţii în sectoarele energiei şi medical din Moldova, a anunţat ambasadorul moldovean în Beijing, Dumitru Braghiş, potrivit Balkan Insight. Ambasadorul a declarat că interesul chinezilor pentru investiţii în Moldova este în creştere, în parte
Zhang Hong a devenit al treilea alpinist nevăzător care a cucerit vîrful Everest
31 mai. 2021,, 20:30   2786
Zhang Hong a devenit al treilea alpinist nevăzător care a cucerit vîrful EverestAlpinistul chinez Zhang Hong, în vîrstă de 46 de ani, a devenit primul nevăzător din Asia şi a treia persoană fără vedere din lume care a reuşit să escaladeze vîrful Everest, transmite duminică Reuters. Zhang Hong a escaladat cel mai înalt vîrf al lumii dinspre partea nepaleză. “Nu contează dacă ai un h
Pe piața Chinei ar putea apărea produse moldovenești
16 mar. 2021,, 09:15   2463
Pe piața Chinei ar putea apărea produse moldoveneștiAmbasadorul Chinei în Republica Moldova spune că semnarea Acordului de liber schimb dintre cele două state va spori competitivitatea produselor moldovenești pe piața Chinei. Potrivit diplomatului, există un potențial imens pentru produsele noastre pe piața chineză, fiind la mare căutare, în special, vinuri
Cum a afectat pandemia dezvoltarea cooperării moldochineze
7 feb. 2021,, 10:00   2345
Cum a afectat pandemia dezvoltarea cooperării moldo-chinezeÎn ciuda o pandemiei, cooperarea moldo-chineză s-a dezvoltat în mod activ în 2020, în diverse domenii, China a devenit prima țară care a întins o mînă de ajutor Moldovei în perioada pandemiei, iar diplomații ambasadei Republicii Populare Chineze în țara noastră au reușit să organizeze și să livreze în Moldova
Ce proiecte investiționale sînt gata să implementeze în Moldova companiile chineze
6 feb. 2021,, 14:00   3009
Ce proiecte investiționale sînt gata să implementeze în Moldova companiile chinezeMulte companii chineze și-au exprimat interesul pentru participarea la proiecte de dezvoltare a infrastructurii, mai ales la construirea drumurilor și a căilor ferate. Declarația a fost făcută de Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al RPC în R. Moldova, Zhang Yinhong, într-un interviu pentru Noi.md.
Declarație Moldova ar putea deveni un pod care leagă cele două mari piețe din Est și Vest
6 feb. 2021,, 10:31   2659
Declarație: "Moldova ar putea deveni un pod care leagă cele două mari piețe din Est și Vest"China este interesată de extinderea ulterioară a comerțului cu Moldova, care are un avantaj geografic unic și tinde să devină un "pod" care să lege cele două piețe principale din Est și Vest. Declarația a fost făcută de Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al RPC în R. Moldova, Zhang Yinhong, într-un
Ambasadorul Chinei în Moldova China a fost prima țară care ia întins Moldovei o mână de ajutor în timpul pandemiei
1 feb. 2021,, 18:10   6894
Ambasadorul Chinei în Moldova: China a fost prima țară care i-a întins Moldovei o mână de ajutor în timpul pandemieiLa 30 ianuarie, 2021 s-au împlinit 29 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între Republica Moldova și Republica Populară Chineză. În acest context, E.S. Dl. Zhang Yinhong, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar în Republica Moldova, a răspuns cu amabilitate la întrebările site-ului Noi.md. Domn
China sprijină eforturile Inspectoratului General al Poliției
30 dec. 2020,, 16:45   5042
China sprijină eforturile Inspectoratului General al PolițieiȘeful Inspectoratului General al Poliției, Sergiu Paiu a avut ieri, 29 decembrie, o întrevedere în format online cu Ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, Zhang Yinghong. Principalele subiecte abordate s-au referit la cooperarea Inspectoratului Gener
Straie naționale plăcinte și coșuri pline cu fructe Cum votează moldovenii în China VIDEO
15 noi. 2020,, 15:49   4199
Straie naționale, plăcinte și coșuri pline cu fructe! Cum votează moldovenii în China (VIDEO)Moldovenii aflați în China au amenajat secția de votare cu prosoape naționale, coșuri cu fructe, plăcinte și voie bună. Pentru că îi pasă de viitorul țării, o tînără a mers la vot și a făcut un video emoționant pe care l-a postat pe pagină să de facebook. Aceasta a filmat cum a votat și cît de bine arată s
Investitorii chinezi văd în R Moldova un climat investițional favorabil
26 aug. 2020,, 16:30   2266
Investitorii chinezi văd în R. Moldova un climat investițional favorabilInvestitorii chinezi văd în Republica Moldova un climat investițional favorabil și sînt gata să investească în diferite sfere, a declarat ambasadorul Chinei în țara noastră, Zhang Yinghong, în cadrul unei întrevederi cu directorul Agenției Proprietății Publice, Ghenadie Țepordei. Diplomatul a subliniat că
Unire și cooperare pentru a construi o comunitate umană cu un destin comun
20 aug. 2020,, 13:15   2957
Unire și cooperare pentru a construi o comunitate umană cu un destin comunConfruntîndu-ne cu epidemia răspîndită prin toată lumea, cum putem învinge virusul cît mai curînd posibil și să scoatem economia mondială din recesiunea profundă? Aceasta este problema de care toată lumea este foarte preocupată la momentul de față. Provocările globale necesită eforturi comune ale comunităț
Republica Populară Chineză solidară cu Moldova în lupta împotriva COVID 19
17 iun. 2020,, 09:00   2676
Republica Populară Chineză, solidară cu Moldova în lupta împotriva COVID -19Ministrul Sergiu Railean, a avut o întrevedere cu ambasadorul Republicii Populare Chineze la Chișinău, Zhang Yinghong. Subiectul discuției a vizat starea actuală a relațiilor comercial-economice între cele două țări. Oficialii s-au referit la situația epidemiologică din țară și în ce măsură a afectat pande
China a trimis în Moldova peste 2500 de teste pentru depistarea COVID19
23 mar. 2020,, 16:27   1890
China a trimis în Moldova peste 2500 de teste pentru depistarea COVID-19Șeful statului, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în țara noastră, Zhang Yinghong. Părțile au discutat despre relațiile bilaterale, dar și situația legată de pandemia cu noul coronavirus.
China oferă RM un lot de o mie de teste pentru depistarea COVID19
13 mar. 2020,, 12:00   3189
China oferă RM un lot de o mie de teste pentru depistarea COVID-19Guvernul Chinei oferă Republicii Moldova un lot de o mie de teste pentru depistarea COVID-19, care vor ajunge curînd în țara noastră, transmite Noi.md Anunțul a fost făcut de Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, Zhang Yinghong în cadrul întrevederi
Ambasadorul Chinei de la Chișinău a vorbit despre epidemia de coronavirus
20 feb. 2020,, 03:30   2333
Ambasadorul Chinei de la Chișinău a vorbit despre epidemia de coronavirusÎn China, numărul de noi cazuri de coronavirus COVID-19 în regiuni din afara Hubei, provincie unde a izbucnit focarul, este în scădere pentru a 15-a zi consecutivă. Rata de vindecare e în continuă creștere, iar cea a mortalității – în scădere. Aceste tendințe sporesc încrederea în înfrîngerea epidemiei, a
China dorește continuarea cooperării reciproc avantajoase cu Republica Moldova
29 ian. 2020,, 07:40   3514
China dorește continuarea cooperării reciproc avantajoase cu Republica MoldovaVicepremierul Serghei Pușcuța a avut o întrevedere cu Excelența sa, Ambasadorul Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, Zhang Yinghong. Cei doi oficiali au discutat despre subiectele de actualitate de pe agenda bilaterală, proiectele în derulare, precum și oportunitățile ulterioare de cooparare î
Chișinău cu un pas mai aproape de semnarea acordului de comerț liber cu China
4 dec. 2019,, 08:00   3444
Chișinău cu un pas mai aproape de semnarea acordului de comerț liber cu ChinaMinistrul Economiei şi Infrastructurii, Anatol Usatîi, s-a întâlnit marţi cu Ambasadorul Chinei în Moldova, Zhang Yinghong, cu care a discutat despre procesul de negociere a Acordului de Comerţ Liber. Potrivit Infotag cu referire la surse din cadrul ministerului, în cadrul şedinţei a fost discutată dinamic
China este cointeresată de implementarea proiectelor de infrastructură în Moldova
27 noi. 2019,, 11:15   3404
China este cointeresată de implementarea proiectelor de infrastructură în MoldovaChina este cointeresată de implementarea proiectelor de infrastructură în Moldova. Despre acesta a declarat Excelența Sa Ambasadorul Republicii Populare Chineze în țara noastră, Zhang Yinghong în cadrul întrevederii cu prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu, transmite Noi.md. În debutul ședinței, dip
125 de moldoveni instruiți în gestionarea zonei de comerț liber
18 noi. 2019,, 17:14   3302
125 de moldoveni, instruiți în gestionarea zonei de comerț liberAnul acesta, 125 de moldoveni vor participa în China la cursuri de instruire cu privire la construcția și gestionarea zonei de comerț liber, practicarea medicinei tradiționale chineze, administrarea, comercializarea vinului. Potrivit ambasadorului Chinei în Republica Moldova, Zhang Yinghong, cu ajutorul ac
China numeşte primul său reprezentant special pentru afaceri UE
2 noi. 2019,, 03:30   2817
China numeşte primul său reprezentant special pentru afaceri UEChina a anunţat vineri numirea lui Wu Hongbo, un diplomat experimentat, în calitate de primul său reprezentant special pentru afaceri europene, avînd misiunea de ''a întări comunicarea, coordonarea şi cooperarea cu Europa'', informează EFE. ''China şi Europa au interese comune şi ambele sprijină apărarea m
Republica Populară Chineză la 70 de ani de la fondare
1 oct. 2019,, 15:50   3488
Republica Populară Chineză, la 70 de ani de la fondare De cînd China și Republica Moldova au stabilit legături diplomatice cu 27 de ani în urmă, relațiile dintre cele două țări au devenit din ce în ce mai strînse. Beneficiile și cooperarea reciprocă s-au extins, iar prietenia dintre oameni a devenit mai profundă. Declarația a fost făcută luni, 30 septembrie, d
Moldovenii în China Mereu există oameni de afaceri care vor fi interesați să investească în Moldova
30 mai. 2019,, 18:10   3218
Moldovenii în China: Mereu există oameni de afaceri care vor fi interesați să investească în MoldovaAvînd în vedere suprafaţa Chinei, există întotdeauna oameni de afaceri care vor fi interesați să investească în Moldova în ansamblu. Declaraţia în cauză a fost făcută, în cadrul unui interviu pentru #pavelzingan , de tînărul de 21 de ani din sudul Moldovei, Constantin Vlah, care studiază și lucrează în Chi
China va reuni Moldova și Transnistria în cadrul proiectului Noul Drum al Mătăsii
18 mai. 2019,, 13:00   4697
China va reuni Moldova și Transnistria în cadrul proiectului "Noul Drum al Mătăsii"?Moldova și Transnistria ar putea ajunge la un compromis în cadrul proiectului global de logistică chinezesc ”Noul Drum al Mătăsii” (New Silk Road). Potrivit PolitNavigator, despre acest lucru a anunțat directorul Biroului de Cercetări Politice "Mediator", Serghei Șirokov, pe primul post de televiziune tran
Opinie Pentru Moldova este foarte importantă folosirea megaproiectului Chinei O centură un drum
27 apr. 2019,, 13:00   4600
Opinie: Pentru Moldova este foarte importantă folosirea megaproiectului Chinei "O centură, un drum"Este extrem de important ca Moldova să încerce să folosească megaproiectul Chinei "One Belt, One Road" (”O centură, un drum") orientat spre îmbunătățirea legăturilor de transport între Asia și Europa, deși acest proiect reconstruit din proiectul ”Drumul mătăsii” nu trece prin țara noastră. Această opinie a
Cutremure stiri: 505