Conducerea companiei a apreciat că acesta a încălcat politica companiei și nu a conștientizat efectele deciziilor sale.
Contractul lui Steve Easterbrook, CEO McDonald’s, s-a încheiat unilateral în urma unei relații pe care directorul a avut-o cu o angajată a companiei, relatează Business Insider.
În urma acestui scandal, valoarea la bursă a companiei ar putea scădea cu 3,4 miliarde de dolari, arată sursa citată.
Reprezentanții companiei au precizat într-un comunicat de presă că directorul a fost dat afară după ce „a încălcat politica companiei și a luat o decizie proastă cu privire la o relație recentă consensuală cu un angajat”. Într-un e-mail către direcția de personal a companiei, Easterbrook a recunoscut că a avut o relație cu un angajat și a spus că „a fost o greșeală”.
În locul directorului MC Donald’s a fost numit Chris Kempczinski, care ocupă funcția de președinte.
Consiliul de administrație McDonald’s a decis vineri să-l concedieze pe Easterbrook în urma unei anchete interne care a confirmat relația sa cu angajata, a cărei identitate a fost trecută sub tăcere.
„Aceasta a fost o greșeală. Avînd în vedere valorile companiei, sînt de acord cu decizia consiliului de administrație că este timpul să merg mai departe” a scris Easterbrook într-un email.
Chris Kempczinski, care ocupă funcția de președinte, va prelua sarcinile lui Easterbrook, care a ocupat rolul de CEO al fast-food-ului din martie 2015.
Easterbrook a ocupat anterior funcția de șef al operațiunilor din Marea Britanie înainte de a deveni director general.
Adăuga comentariu