X 
Cutremure stiri: 505

Un pilot spune că a atenționat asupra problemelor de securitate existente la submersibilul "Titan"

21 iun. 2023,, 19:00   Externe
3576 0

Pilotul de submarin şi scafandrul scoţian David Lochridge afirmă că a fost concediat de la OceanGate după ce, în 2018, a semnalat o serie de „probleme de siguranţă cu privire la proiectarea experimentală şi netestată” a submersibilului dispărut acum în timpul unei expediții către epava Titanicului, relatează AFP, citată de Agerpres.

Lochridge a lucrat inițial pentru compania americană ca furnizor de servicii independent. Ulterior, el a devenit director pentru operaţiunile maritime, notează AFP, care citează date din documente judiciare, transmit Noi.md cu referire la libertatea.ro.

El spune că „a atras atenţia asupra unor importante probleme de siguranţă cu privire la proiectarea experimentală şi netestată” a submersibilului Titan, iar după ce a avertizat în privința acestor probleme a fost concendiat în ianuarie 2018. Compania a intentat un proces în care acuza dezvăluirea de date confidențiale, iar David Lochridge a răspuns dînd în judecată OceanGate.

El afirmă că a informat verbal conducerea companiei în legătură cu îngrijorările sale, însă avertismentele au fost ignorate. Lochridge a vorbit în plîngerea sa despre „refuzul OceanGate de a efectua teste cruciale, nedistructive” ale strucuturii Titan și a adăugat că hubloul din fața navei poate rezista la presiunea de la 1.300 de metri adîncime, însă intenția companiei era ca submersibilul să ajungă pînă la adîncimea de 4.000 de metri.

De asemenea, fostul director din cadrul OceanGate precizează că a recomandat companiei să apeleze la o firmă specializată care să facă inspecția și certificarea Titan.


În cele din urmă, acuză David Lochridge, compania nu a răspuns preocupărilor sale, ci „l-a concediat imediat”. În noiembrie 2018, Lochridge și OceanGate au ajuns la o înțelegere, notează publicațiile Insider şi New Republic.

Îngrijorări legate de „abordarea experimentală” în privința Titan au fost exprimate, într-o scrisoare trimisă lui Stockton Rush, patronul OceanGate, în 2018, și de grupul Marine Technology Society, din care fac parte specialiști în tehnologie marină, relatează New York Times.

Între timp, o operațiune contracronometru este în desfășurare pentru găsirea navei care a dispărut duminică în apele Atlanticului de Nord, în timp ce se îndrepta spre epava Titanicului. Cinci persoane se află la bord, iar rezervele de oxigen ale submersibilului mai ajung pentru aproximativ 30 de ore. Paza de Coastă a SUA a anunțat miecuri că un avion canadian „a detectat zgomote subacvatice în zona de căutare”.

0
1
0
5
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав