Potrivit oficialului, a fost identificat spațiul pentru depozitarea motorinei, iar cheltuielile de transport vor fi acoperite din fondul de rezervă. În acest sens, au fost alocați aproximativ un milion de lei, transmite Noi.md cu referire la radiomoldova.md.
Vladimir Bolea a amintit că la sfîrșitul anului trecut, ministerul de resort prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură a finalizat evaluarea dosarelor depuse de fermieri pentru a primi ajutorul sub formă de motorină. Astfel, de acest sprijin ar urma să beneficieze peste 1 400 de agricultori.Precizăm că aproximativ 4 mii de tone de motorină oferite cu titlu gratuit de România urmează să ajungă în Republica Moldova. Statul român a oferit țării noastre și în anul 2022 aproximativ 155 de mii de litri de motorină, peste 150 de mii de litri de benzină și cinci mii de tone de păcură. De asemenea, în 2021, autoritățile de la București au donat șase mii de tone de motorină, destinate agricultorilor afectați de secetă din Republica Moldova.
Adăuga comentariu