Într-o conferință de presă la IPN, Eleonora Țurcanu-Herghelegiu, titulară de patentă, spune că ministrul Dumitru Alaiba minte atunci cînd spune că 95% din patentari au trecut la o altă formă de activitate. În Găgăuzia „colegii patentari nu s-au conformat, nu au procurat niciun aparat de casă, fiindcă autoritatea lor locală a fost receptivă la problemele lor”. Ea spune că vrea și cei din alte localități să fie auziți de autoritatea locală, dar toți primarii s-au temut să vorbească în fața autorităților centrale, transmite IPN.
Eleonora Țurcanu-Herghelegiu susține că trecerea la alte forme de activitate s-a făcut prin impunere, șantaj și atac asupra persoanelor în etate și a celor cu dizabilități. „Oamenii aceștia au fost intimidați și impuși să procure încă o poliță în medicină, și nimeni pînă acum nu le-a întors niciun leu”, a spus ea. Mulți își iau lumea în cap și pleacă din piață. Sute de oameni au fost lipsiți de dreptul de a supraviețui, dreptul la muncă, ceea ce este strigător la cer, a mai spus titulara de patentă.
Olga Ceapchi, consilier local și orășenesc, deținătoare de patentă, spune că reforma patentei a eșuat. Oamenii care au decis să nu se conformeze „legii neghioabe” sînt șantajați, tîrîiți prin judecată. Ministrul Dumitru Alaiba minte atunci cînd spune că nu s-au conformat doar 700 de patentări, deoarece el uită de cei din Găgăuzia. Nu s-au conformat comercianții din raionul Edineț, Ștefan Vodă, Căușeni, din municipiul Bălți, și chiar mulți din Chișinău, spune comercianta.
De la 28 august, grupul de inițiativă al patentărilor a scris demersuri către președintele țării, Parlament, Guvern, Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, Avocatul Poporului, Ambasada SUA în Republica Moldova, Delegația UE în Moldova, și alte instituții. A avut o reacție doar Centrul pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal deoarece în bonul de plată eliberat de comercianți conform noilor reguli figurează datele cu caracter personal, ceea ce este inadmisibil, au mai spus cele două reprezentante ale titularelor de patente.
Adăuga comentariu