X 

Noutăţi

Ion Chicu

Un fost primministru șia exprimat susținerea pentru familia lui Dodon
25 mai. 2022,, 13:15  
Un fost prim-ministru și-a exprimat susținerea pentru familia lui DodonFostul prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu, speră că ex-președintele țării, Igor Dodon, își va putea proba nevinovăția și și-a exprimat susținerea pentru el și familia sa în această perioadă dificilă, transmite Noi.md.
Chicu despre interzicerea purtării panglicii O decizie negîndită
4 mai. 2022,, 14:00  
Chicu, despre interzicerea purtării panglicii: O decizie negîndităDeși nu a purtat niciodată panglica Sf. Gheorghe, Ion Chicu a criticat decizia autorităților de a interzice acest simbol de 9 mai. Despre aceasta a declarat ex-premierul țării, Ion Chicu, în cadrul emisiunii Puterea a Patra, transmite Știri.md.
Ion Chicu cheamă societatea săși declare susținerea față de președinte
4 mai. 2022,, 11:15  
Ion Chicu cheamă societatea să-și declare susținerea față de președinteFostul premier Ion Chicu îndeamnă partidele politice și societatea civilă să vină cu un mesaj comun prin care să-și declare susținerea față de poziția președintelui Maia Sandu privind neutralitatea țării și respingerea fermă a războiului. Chicu a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că încă de la de
Chicu Decizia de a retrage 330 de milioane de lei de la programul Dezvoltarea drumurilor este o mare greșeală
15 apr. 2022,, 12:30  
Chicu: "Decizia de a retrage 330 de milioane de lei de la programul Dezvoltarea drumurilor este o mare greșeală"Fostul prim-ministru Ion Chicu a calificat drept o mare greșeală decizia guvernului de a redistribui 329 milioane 236 mii lei din bugetul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale de la programul Dezvoltarea drumurilor, în bugetul Ministerului Muncii și Protecției Sociale la programul Protecția so
Cu cît va trebui să plătească Moldova mai mult pentru gaze Opinie
13 apr. 2022,, 11:00  
Cu cît va trebui să plătească Moldova mai mult pentru gaze? Opinie În aprilie, pentru consumul de gaze pe malul drept al Nistrului, la prețul de achiziție de 1.193 dolari pentru 1.000 de metri cubi, care s-a dublat în această lună, Moldova va trebui să plătească Gazprom aproximativ 70 milioane dolari sau cu aproximativ 60 milioane dolari mai mult decît în aprilie anul trecu
Chicu Moldova împotriva voinței sale este implicată în războiul informațional care trebuie oprit
11 apr. 2022,, 15:45  
Chicu: "Moldova împotriva voinței sale este implicată în războiul informațional, care trebuie oprit"Moldova, din păcate, demult este implicată împotriva voinței sale în războiul informațional, iar interzicerea informațiilor din diverse surse, deghizate sub securitate informațională, este o altă rundă în acest război informațional, care trebuie oprit. Această opinie a fost exprimată de fostul prim-ministr
Chicu Nu trece o zi ca Maia Sandu să nu ne bucure despre noi și noi ajutoare financiare
7 apr. 2022,, 10:30  
Chicu: Nu trece o zi ca Maia Sandu să nu ne bucure despre noi și noi ajutoare financiareFostul premier Ion Chicu atenționează că în ciuda ajutoarelor financiare promise de peste hotare, Guvernul a împrumutat peste un miliard de lei de la băncile locale la dobînzi de 4,5 ori mai mari ca în septembrie 2021. "Ai cui copii vor întoarce aceste datorii insurmontabile?", se întreabă Chicu pe rețelel
Chicu despre atrocitățile de lîngă Kiev Asemenea crime nu pot rămîne nepedepsite
4 apr. 2022,, 15:46  
Chicu, despre atrocitățile de lîngă Kiev: "Asemenea crime nu pot rămîne nepedepsite""Sîntem îndurerați de multiplele pierderi de vieți omenești în Ucraina și ne rugăm pentru oprirea acestui război", se arată într-o declarație a fostului premier Ion Chicu, în contextul Zilei de doliu decretate astăzi în R.Moldova. Fostul premier a declarat că dacă atrocitățile prezentate în imagini sînt ad
Marian îi răspunde lui Chicu Gaura bugetară și deficit sînt două lucruri diferite
29 mar. 2022,, 07:01  
Marian îi răspunde lui Chicu: Gaura bugetară și deficit sînt două lucruri diferiteDeficitul bugetar și gaura bugetară sînt diferite, iar la moment situația este mai bună de cît acum 2 ani, cînd a venit pandemia și PSRM era la putere susține deputatul PAS Radu Marian. „Fostul prim-ministrul trebuie să înțeleagă el a lăsat găuri bugetare prin deciziile care le-a luat cu majoritatea”, a spus
Chicu Deficitul bugetar în acest an va depăși 20 miliarde de lei
28 mar. 2022,, 15:00  
Chicu: Deficitul bugetar în acest an va depăși 20 miliarde de leiDeficitul bugetar în 2022 va depăși 20 miliarde de lei. Despre aceasta anunță ex-premierul Ion Chicu pe o rețea de socializare Potrivit lui, deficitul bugetar în 2022 va fi de 2 ori mai mare ca în anul 2020, transmite Știri.md.
Chicu Cînd și cum își va rezolva Moldova problemele interne
23 mar. 2022,, 13:30  
Chicu: "Cînd și cum își va rezolva Moldova problemele interne?"Moldova va ajuta refugiații ucraineni cît va putea, dar ea trebuie să-și rezolve și numeroasele probleme interne. Asupra acestui lucru a atras atenția fostul prim-ministru Ion Chicu, relatează Noi.md ”Moldova va acorda suport cît va mai putea, e adevărat. Dar cît mai "facem față"? Din ajutorul promis
Va reuși Guvernul să achite pensiile și salariile la timp Analiza lui Chicu
12 mar. 2022,, 12:45  
Va reuși Guvernul să achite pensiile și salariile la timp? Analiza lui ChicuÎntr-o postare pe rețelele de socializare, fostul premier Ion Chicu a făcut o analiză a situației bugetare actuale în R.Moldova, referindu-se totodată la riscurile legate de plata salariilor și pensiilor. Chicu a precizat că nu exclude "scenarii pesimiste în privința onorării la timp a obligațiunilor statu
Chicu vine cu recomandări pentru Consiliul Suprem de Securitate
11 mar. 2022,, 12:02  
Chicu vine cu recomandări pentru Consiliul Suprem de SecuritateFostul prim-ministru Ion Chicu a formulat o serie de recomandări pentru Consiliul Suprem de Securitate, în vederea stabilizării situației economice în țară. "Dacă nu veți acționa hotărît și în interesul țării, nu rămîne nimic din această țară în aceste condiții excepționale", se arată într-o postare a fost
Chicu Dacă veniturile de la vamă nu cresc în măsura în care cresc prețurile înseamnă că este contrabandă
9 mar. 2022,, 14:00  
Chicu: Dacă veniturile de la vamă nu cresc în măsura în care cresc prețurile, înseamnă că este contrabandăAcești bani nu vin la buget, ci pleacă undeva, respectiv, Guvernul rămîne fără posibilitatea de a ajuta categoriile cu venituri foarte mici. Declarația îi aparține fostului premier Ion Chicu în cadrul emisiunii Important de la TVC 21. Potrivit lui, ”cînd nu tot procesul inflaționist este controlat, bineînț
Chicu Țara noastră este capabilă să se dezvolte și să se hrănească singură
23 feb. 2022,, 21:00  
Chicu: Țara noastră este capabilă să se dezvolte și să se hrănească singurăFostul prim-ministru al Republicii Moldova, Ion Chicu, este sigur că politicienii, în primul rînd, ar trebui să se gîndească la țara lor, transmite Noi.md. În continuarea tezei sale, el explică: "Da, noi trebuie să fim prieteni cu toată lumea - atît cu cei de stînga, cît și cu cei de dreapta, cu Europa și
Chicu Malul drept al Nistrului va cumpăra în curînd gaze aproape la prețul de piață
22 feb. 2022,, 15:00  
Chicu: "Malul drept al Nistrului va cumpăra în curînd gaze aproape la prețul de piață"Modificările formulei de calcul a prețurilor la gaze în noul contract dintre Moldovagaz și Gazprom au dus la faptul că de la 1 aprilie, malul drept al Nistrului va plăti un preț foarte apropiat de prețul de piață pentru "combustibilul albastru". Această opinie a fost exprimată pe pagina sa în rețeaua de so
Hotărîrea Curții Constituționale va lăsa învățătorii fără salarii iar bolnavii fără medicamente Opinie
21 feb. 2022,, 13:00  
Hotărîrea Curții Constituționale va lăsa învățătorii fără salarii, iar bolnavii fără medicamente. OpinieJudecătorii Curții Constituționale au lăsat în vigoare actul ilegal de majorare retroactivă a tarifelor și, ca urmare, învățătorii vor trebui să rămînă fără salarii, bolnavii fără medicamente, iar copiii să înghețe. O astfel de opinie a exprimat pe pagina sa de socializare fostul prim-ministru, Ion Chicu.
Fost premier Unde vor merge acești bani luați în plus de la oameni în aceste vremuri grele
17 feb. 2022,, 09:30  
Fost premier: ”Unde vor merge acești bani luați în plus de la oameni în aceste vremuri grele?”Odată cu creșterea tarifelor, cresc și încasările la stat de pe urma TVA. În aceste condiții, fostul prim-ministrul Ion Chicu se întreabă unde vor merge acești bani luați în plus de la oameni în aceste vremuri grele? ”Cu cît mai mari prețurile la carburanți, gaz sau energie electrică, cu atît mai multe sut
Fiți mai buni ca Chicu Reacția expremierului la declarațiile lui Grosu
9 feb. 2022,, 11:25  
„Fiți mai buni ca Chicu”: Reacția ex-premierului la declarațiile lui GrosuFostul prim-ministru, actual președinte al Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM) îi dă replică președintelui Parlamentului, Igor Grosu, care afirmă că primul Guvernul Chicu „nu a dat un ban cetățenilor” cât a fost la guvernare, transmite Noi.md cu referire la realitatea.md. Astfel, Chicu,
Opinie Ce sar întâmpla dacă Ion Chicu nu șiar fi dat demisia
30 ian. 2022,, 14:00  
Opinie: Ce s-ar întâmpla dacă Ion Chicu nu și-ar fi dat demisia? Dacă Ion Chicu nu și-ar fi dat demisia, lucrurile ar fi stat altfel în țară. Această opinie circulă tot mai des în rețelele de socializare. Dacă să derulăm timpul înapoi și să ne imaginăm că pe 23 decembrie 2020, Ion Chicu nu și-a fi dat demisia din funcția de prim-ministru, atunci ar rămîne un guvern func
Chicu despre decizia ANRE Boicot total acestor tarife aprobate ilegal
28 ian. 2022,, 17:30  
Chicu, despre decizia ANRE: Boicot total acestor tarife aprobate ilegalFostul premier Ion Chicu califică drept ilegală decizia ANRE de a majora tariful la gaz în mod retroactiv, de la 1 ianuarie 2022. Fost șef de Guvern spune că această decizie este o încălcare grosolană a legislației și există și un precedent pe această speță.
Chicu Domnica Manole are un salariu de 24 ori mai mare ca a premierul sau șeful statului
27 ian. 2022,, 16:43  
Chicu: Domnica Manole are un salariu de 2,4 ori mai mare ca a premierul sau șeful statuluiFostul premier Ion Chicu a criticat declarația recentă a președintelui Curții Constituționale, Domnica Manole, care a menționat că majorarea salariilor magistraților și ale angajaților din secretariatul instituției este justificată prin creșterea volumului de muncă. "Nu cred că țara noastra a avut vreodată
Chicu Decizia de a ne alia acum cu una din cele două puteri nu va lăsa piatră pe piatră din țărișoara noastră
23 ian. 2022,, 02:00  
Chicu: Decizia de a ne alia acum cu una din cele două puteri nu va lăsa piatră pe piatră din țărișoara noastrăMulți cetățeni ai Moldovei sînt extrem de îngrijorați de lucrurile care se întîmplă în țară. Majoritatea oamenilor condamnă recentele acțiuni ale autorităților de pe urma cărora plătim cel mai scump preț la gaz. Însă tot mai mulți înțeleg, că aceasta încă nu e cea mai gravă belea, în care ne va băga țara Maia
Chicu despre criza gazelor Poziția Gazpromului este de neînțeles
19 ian. 2022,, 16:26  
Chicu, despre criza gazelor: Poziția "Gazpromului" este de neînțelesEx-premierul Ion Chicu a venit cu o reacție după ce, astăzi, Natalia Gavrilița a declarat că va cere Parlamentului instituirea stării de urgență în sectorul energetic, după ce Moldovagaz a primit o scrisoare de la Gazprom prin care a fost anunțată despre posibilitatea sistării livrărilor de gaze naturale cătr
Chicu îi reproșează Guvernului că raportează acte oficiale pe care nu lea aprobat
19 ian. 2022,, 12:45  
Chicu îi reproșează Guvernului că raportează acte oficiale pe care nu le-a aprobatFostul premier Ion Chicu afirmă că în Raportul de 100 de zile de activitate a Guvernului Gavrilița au fost incluse acțiuni care de fapt nu fost îndeplinite. Chicu susține că este vorba despre programele de susținere a antreprenorilor, care ar figura doar „pe hîrtie”. Fostul șef de Guvern i-a reproșat actua
Chicu despre călătoriile lui Sandu Ce discuți prin numeroasele călătorii peste hotare
18 ian. 2022,, 11:45  
Chicu, despre călătoriile lui Sandu: "Ce discuți prin numeroasele călătorii peste hotare"Costurile împrumuturilor interne pentru stat în ultima perioadă au crescut de aproape 3 ori. Despre aceasta a scris pe pagina sa de socializare fostul prim-ministru Ion Chicu, menționînd că acest lucru s-a întîmplat de cînd Maia a "scos țara din izolare", transmite Noi.md. ”La 4 ianuarie, ca să poată ac
Modificările propuse la Legea cu privire la avocatură criticate de Chicu
17 ian. 2022,, 12:36  
Modificările propuse la Legea cu privire la avocatură, criticate de ChicuFostul premier, Ion Chicu, a publicat un amendament semnat de președinta Comisiei Juridice, Olesea Stamate, prin care se cere modificarea legii cu privire la avocatură. Chicu afirmă că proiectul este unul de „limitare a drepturilor și libertăților în activitatea avocaților”, transmite Noi.md cu referire la
Schimb de replici între Chicu și Alaiba
16 ian. 2022,, 15:42  
Schimb de replici între Chicu și AlaibaComentariul ministrului Justiției referitor la publicarea facturilor la gaz de funcționeri publici a stîrnit un schimb de replici aprinse între fostul premier Chicu, care l-a criticat, și deputatul PAS Dumitru Alaiba. „Băiețele, pari cel mai „jmecher” din gașcă. Lasă-te de porcării”, i-a răspuns Chicu, tra
Moldova a primit vremuri bune cu facturi grele Opinie
12 ian. 2022,, 12:45  
Moldova a primit "vremuri bune" cu "facturi grele". Opinie"Oamenii buni" au adus în Moldova "vremuri bune" cu "facturi grele". Această opinie a fost exprimată pe pagina sa de pe rețeaua de socializare de fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Ion Chicu, menționînd că ieri, Republica Moldova a împlinit o jumătate de an de "vremuri bune" aduse de "oameni buni
Curtea Constituțională reacționează la acuzațiile lui Chicu
5 ian. 2022,, 17:20  
Curtea Constituțională reacționează la acuzațiile lui ChicuCurtea Constituțională îl acuză pe fostul premier Ion Chicu de „noi încercări de inducere în eroare a societății în privința salariilor judecătorilor săi”. „Într-o reacție a unui fost Prim-ministru al Republicii Moldova se afirmă că informațiile din comunicatul Curții din 4 ianuarie 2022 despre pretinsele
Chicu Salariile judecătorilor CC oricum vor fi majorate
16 dec. 2021,, 13:15  
Chicu: „Salariile judecătorilor CC oricum vor fi majorate”Salariile judecătorilor Curții Constituționale oricum vor fi majorate, în pofida avizului negativ al guvernului pe un amendament inclus în politica bugetară de anul viitor, susține ex-premierul Ion Chicu, care spune că salariile magistraților Înaltei Curți vor crește cu 13.000 de lei pe lună, potrivit altor d
Chicu Cînd un întreg Guvern are senzația că legea e încă în vigoare
15 dec. 2021,, 10:30  
Chicu: „Cînd un întreg Guvern are „senzația” că legea e încă în vigoare”„Cînd un întreg Guvern are „senzația” că legea e încă în vigoare”. Astfel a reacționat fostul premier, Ion Chicu, la cea mai recentă gafă a Guvernării și anume avizul pozitiv proiectul cu privire la alocarea indemnizațiilor unice bugetarilor care s-au infectat de Covid la locul de muncă. În context, liderul P
Chicu îi cere lui Sandu să întoarcă Parlamentului la revotare Legea bugetului
13 dec. 2021,, 12:42  
Chicu îi cere lui Sandu să întoarcă Parlamentului la revotare Legea bugetuluiFostul premier Ion Chicu îi cere președintelui Maia Sandu să întoarcă la revotare Legea bugetului de stat pentru anul 2022 și să anuleze astfel majorările de salarii pentru judecătorii Curții Constituționale. "Maia Sandu, întoarceți în Parlament la revotare și legea bugetară anuală. Fie-vă rușine și milă d
Chicu despre retragerea cererii de demisie a Nataliei Moloșag
9 dec. 2021,, 12:34  
Chicu, despre retragerea cererii de demisie a Nataliei MoloșagAvocata Poporului, Natalia Moloșag, a solicitat astăzi anularea cererii de demisie. În acest context, fostul premier Ion Chicu susține că "dacă au restabilit-o pe "funcțională", atunci e slută treaba PAS-ului cu Stoianoglo". Despre asta, liderul PDCM a scris pe o rețea de socializare, transmite Noi.md cu r
Chicu Manole va trebui să aleagă ce apără Constituția sau salariul său de 90 mii de lei
9 dec. 2021,, 08:23  
Chicu: Manole va trebui să aleagă ce apără - Constituția sau salariul său de 90 mii de leiMajorarea salariului judecătorilor constituționali este una ilegală. De această părere este fostul prim-ministrul al Republicii Moldova, Ion Chicu. Potrivit acestuia, deputații nu au avut dreptul să voteze pentru această majorare salarială, în condițiile în care proiectul de lege a fost avizat negativ de G
Chicu către Sandu Întoarceți această rușine de proiect înapoi în Parlament
7 dec. 2021,, 16:55  
Chicu, către Sandu: "Întoarceți această rușine de proiect înapoi în Parlament!"Fostul premier Ion Chicu se arată indignat de modificările legislative adoptate de majoritatea parlamentară care vor duce la majorarea uriașă a salariilor judecătorilor Curții Constituționale. Potrivit lui, din informațiile publicate pe site-ul Parlamentului reiese că salariile judecătoilor CCM vor creșter
Chicu cu o replică pentru deputatul Perciun
6 dec. 2021,, 15:11  
Chicu, cu o replică pentru deputatul PerciunFostul premier Ion Chicu a lansat noi învinuiri la adresa guvernării, după ce ultimul a fost acuzat că alături de majoritatea parlamentară din 2020 a lăsat mai mulți angajați fără premiul anual. Mai exact, reacție vine după ce deputatul PAS, Dan Perciun, a spus că sindicaliștii nu vor primi premiul anual p
Chicu face prognoze În primăvară Guvernul va fi demis
5 dec. 2021,, 16:27  
Chicu face prognoze: „În primăvară, Guvernul va fi demis”Fostul premier al țării, Ion Chicu, este de părere că actualul Guvern condus de Natalia Gavrilița, urmează să fie demis. Și acest lucru, potrivit lui, se va întîmpla în primăvară. Pentru activitatea Guvernului Gavrilița, Chicu spune că ar oferi calificativul „nesatisfăcător”. „Întregul Guvern a eșuat și nu
Chicu Iarna va fi foarte grea pentru majoritatea populației țării
28 noi. 2021,, 15:00  
Chicu: Iarna va fi foarte grea pentru majoritatea populației țăriiFostul prim-ministru al Republicii Moldova Ion Chicu consideră că iarna va fi foarte grea pentru majoritatea populației Moldovei, și s-ar putea să nu fie suficienți bani nici măcar pentru nevoile de bază. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii Delo prințipa (Дело принципа), transmite a-tv.md. „Est
Chicu Pensie anticipată e doar o Fumigenă galbenă
28 noi. 2021,, 13:34  
Chicu: ”Pensie anticipată e doar o Fumigenă galbenă”Pentru ca o femeie să poată ieși la pensie înainte de vîrsta de 63 de ani, ea va trebui să poată proba un stagiu contributiv de 37 de ani. Care NU include nici perioadele de îngrijire a copiilor, nici studiile, nici alte perioade. În cazul ieșirii la pensie LA MOMENTUL împlinirii vîrstei de pensionare de 63 d
Chicu despre negociatorii de la Chișinău Serbia a obținut un preț la gaz de 270 dolari
26 noi. 2021,, 07:33  
Chicu, despre negociatorii de la Chișinău: Serbia a obținut un preț la gaz de 270 dolariSerbia a obținut un preț la gaz de 270 dolari per mia de metri cubi. Care este chiar cu vreo 20 de dol. mai mic decât cel anterior. Despre aceasta scrie pe canalul său de telegram, fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Ion Chicu. ”Așa știu ei să negocieze. Cât despre noi, "dominatorii" - doar 2 cifre
Chicu Bugetul aprobat înseamnă sărăcie
25 noi. 2021,, 14:45  
Chicu: "Bugetul aprobat înseamnă sărăcie"Bugetul aprobat de către autoritățile Republicii Moldova, înseamnă genocid și sărăcie, iar autoritățile adaugă la salariile lor de cinci ori mai mult decît la ale învățătorului sau educatorului de grădiniță care au votat masiv pentru noul guvern, considerîndu-i oameni buni, transmite Noi.md. Această opinie
Chicu explică cum sa acumulat datoria curentă de 74 milioane de dolari față de Gazprom
24 noi. 2021,, 13:13  
Chicu explică cum s-a acumulat datoria curentă de 74 milioane de dolari față de Gazprom„După doar 3 săptămîini de la "triumful lui Spînu la Moscova" Moldova s-a pomenit iar cu riscul de a rămîne fără gaze în plin sezon rece. De ce s-a ajuns iar aici? De ce este necesar să fie iar luați din buget circa 1,3 mlrd.lei pentru a nu îngheța?”, se întreabă fostul premier Ion Chicu, într-o postare pe re
Chicu despre punctul 8 al Protocolului semnat cu Gazprom
23 noi. 2021,, 10:45  
Chicu, despre punctul 8 al Protocolului semnat cu GazpromFostul premier, Ion Chicu, spune că ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, „și-a luat angajamentul prin acest punctul 8 al Protocolului semnat, că va asigura adoptarea deciziei Comisiei Situații Excepționale de a aloca bani suplimentari pentru achitarea gazului”. „El și-a asumat acest angajament, deoarec
Fondul de susținere a populației va primi mai puțini bani în 2022
23 noi. 2021,, 10:20  
Fondul de susținere a populației va primi mai puțini bani în 2022Fondul de susținere a populației va primi în 2022 cu circa 11 mln. lei mai puțin decît în 2021 (135,55 mln. lei față de 146,4 mln. lei în 2021). Despre acest lucru a scris pe o rețea de socializare fostul prim-ministru Ion Chicu, amintind că mijloacele acestui Fond sunt utilizate pentru acordarea ajutorulu
Chicu despre proiectul bugetului de stat pentru anul 2022
21 noi. 2021,, 11:30  
Chicu, despre proiectul bugetului de stat pentru anul 2022Fostul premier Ion Chicu a criticat proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2022. Într-o postare pe rețelele de socializare, el a precizat că bugetul nu este nici pe departe unul "al solidarității". "În timp ce majoritatea angajaților din sectorul bugetar vor primi în termeni reali salarii mai mici î
Cu cît va plăti mai mult Moldova Gazpromului în această iarnă
19 noi. 2021,, 17:30  
Cu cît va plăti mai mult Moldova Gazpromului în această iarnă?După negocierile cu privire la livrarea gazelor, Moldovagaz va plăti Gazpromului în perioada de iarnă cu 3,9 mlrd. lei mai mult față de iarna trecută (750 mln. m.c înmulțiți la diferența de preț de 300 dolari/1000 m.c.). Despre acest lucru a scris pe pagina sa de socializare fostul prim-ministru, Ion Chicu
Chicu a comentat succesele guvernului
13 noi. 2021,, 15:30  
Chicu a comentat "succesele" guvernuluiFostul prim-ministru al Republicii Moldova, Ion Chicu, a comentat "succesele" guvernării ca urmare a rezultatelor primelor 100 de zile de guvernare. "Așa arată rezultatul primelor" 100 de zile …
Chicu în urma majorării tarifului la gaz Prețurile vor exploda
10 noi. 2021,, 10:47  
Chicu, în urma majorării tarifului la gaz: „Prețurile vor exploda”Fostul premier Ion Chicu spune că majorarea tarifului la gazele naturale va cauza scumpiri în masă la o serie de produse, inclusiv de primă necesitate, iar o bună parte a populației nu va fi în stare să achite aceste facturi, transmite Noi.md. Este o situația excepțională și această situație necesită și so
Chicu despre majorarea tarifului la gaz Verișoarele vor putea achita dar moldovenii nu
9 noi. 2021,, 13:37  
Chicu, despre majorarea tarifului la gaz: "Verișoarele vor putea achita, dar moldovenii - nu"Fostul prim-ministru, Ion Chicu, a criticat tariful la gaz aprobat de ANRE pentru luna noiembrie. „Genocid. Să genereze creșterea cu 240%, a unui tarif reglementat de stat, poate doar o gașcă de analfabeți funcționali”, a scris Chicu pe rețelelel de socializare. „Numai Maia Sandu și acoliții ei pot cali
Ion Chicu
Transnistria stiri: 1406
Preşedintele stiri: 4067