X 
Cutremure stiri: 505

Voronin neagă că a fost invitat la audierile Comisiei de anchetă

15 feb. 2013,, 13:24   Politică
2715 0
Foto: inprofunzime.md
Liderul Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, susține că Comisia de anchetă în cazul Paciu nu l-a invitat la audieri. Declarația a fost făcută în cadrul ședinței Parlamentului. Liderul PCRM susține că, deși nu se afla în Chișinău, dar la funeraliile unei persoane apropiate familiei, dacă ar fi fost invitat, ar fi găsit timp să se prezinte, relatează NOI.md. “Nu am suspiciuni să nu vin la această comisie și pot să vă spun ce este vînătoarea, fiindcă o practic de 40 de ani“, a spus Voronin.

De asemenea, el s-a arătat convins că toți demnitarii de stat au știut despre incidentul din Pădurea Domnească, inclusiv președintele țării. “Cîndva am ocupat postul de ministru al Afacerilor Interne. Mai știu regulamentele care există în țară cînd se întîmplă ceva. Ca președinte al republicii, în fiecare dimineață ascultam reportul MAI și SIS referitor la ce se întîmplă”, a spus Voronin.

Menționăm că, în timp ce președintele PCRM spune că nu a fost invitat la audieri, președintele Comisiei de anchetă, Anatolie Zagorodnîi, a spus că Voronin nu a putut să se prezinte în acea zi, deși invitația a fost expediată. Zagorodnîi a mai spus atunci că Vladimir Voronin este dispus să răspundă la întrebările Comisiei, dar și la cele din partea deputaților, chiar și în plenul Parlamentului.



0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав