X 
Cutremure stiri: 505

Maria Postoico ar putea deveni președinte al Parlamentului

3 mai. 2013,, 13:58   Politică
4056 2
Foto : jurnal.md
Comuniștii ar putea s-o propună la funcția de președinte al Parlamentului pe deputata Maria Postoico. Această opinie și-a expus-o liderul PSRM, Igor Dodon, ieri, în cadrul unei emisiuni la ”Euro TV”.

Igor Dodon a subliniat că a obținut această informație din surse demne de încredere. „Eu ştiu că astăzi seara are loc şedinţa fracţiunii comuniştilor, unde ei vor încerca să se convingă unul pe altul în privința înaintării unei candidaturi. Din sursele mele, demne de încredere, cel mai probabil, va fi o doamnă, posibil, doamna Postoico”, a declarat Igor Dodon.

Totodată, liderul socialist a ținut să menționeze că acțiunile PCRM trezesc nemulțumirea mai multor membri ai partidului. „Eu ştiu că sînt nemulţumiţi foarte mulţi în interiorul fracţiunii. Probabil, Voronin a decis că, în afară de jocul pe care l-a avut cu Filat, doreşte să obţină mai mult, chiar şi funcţia de preşedinte al Parlamentului”, a subliniat Igor Dodon.

Amintim că, ieri, ședința legislativului a fost amînată pentru astăzi la propunerea comuniștilor. Motivul invocat a fost necesitatea întrunirii fracțiunilor parlamentare pentru a se consulta în vederea identificării unei candidaturi la funcția de președinte a Parlamentului.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав