Informația a fost oferită publicației „Interfax de purtătoarea de cuvînt a instanței de judecată Olga Mîșelova, luni, 22 mai.
„Ordonanța judecătorească a fost parțial îndeplinită: inculpatului i s-au cerut 499 mii 880 ruble și 6 copeici“, a menționat Mîșelova. Reprezentanții băncii au vrut să obțină de la Kirkorov 25 de milioane de ruble, pe care acesta i-a luat de la „Zerich“.
Curtea a stabilit că artistul rus „a plătit integral sumele principale ale celor două credite“.
Cum rezultă din materialele cazului, Kirkorov a luat de la bancă două credite bancare, achitînd în primul an în mod corespunzător creditele. După retragerea licenței Băncii „Zerich“.cîntărețul a încetat să-și achite contribuțiile. Apoi, reprezentanții instituției s-au adresat instanței de judecată.
În noiembrie 2016 împotriva lui Kirkorov a fost intentat un proces de către liderul grupului francez Space, Didier Marouani. Muzicianul l-a învinuit pe cîntărețul rus de plagiat. Francezul susținea că piesa „Jestokaia libovi“ este o prelucrare a creației sale Symphonic Space Dream. Curtea de Justiție Raională a Moscovei a refuzat să examineze acțiunea civilă, în cauză.
Adăuga comentariu