Cutremure stiri: 501

Proiectele de lege privind autonomia găgăuză ar putea fi excluse de pe ordinea de zi

8 iun. 2017,, 13:50   Politică
1575 0

Proiectele de lege ce se referă la amendamentele în legislaţia privind autonomia găgăuză ar putea fi excluse de pe ordinea de zi a Parlamentului.

Despre aceasta s-a aflat după ce ieri Comisia parlamentară juridică, numiri şi imunităţi a decis să introducă în proiectele de lege un şir de modificări principiale.

Astfel, din proiectele de lege a fost eliminată modificarea la Legea privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova. Aceasta prevedea introducerea "nivelului special de administrare" pentru Găgăuzia. Pînă acum, în pofida statutului de autonomie, Găgăuzia făcea parte din nivelul doi, fapt ce o egala cu raioanele. Găgăuzia insistă pe un nivel "special de administrare. Această formulare a fost coordonată în decurs de un an de o comisie specială, formată din deputaţi ai Parlamentului Moldovei şi deputaţi ai Adunării Populare a Găgăuziei (APG).

Membrii Comisiei juridice şi-au exprimat nedumerirea în privinţa noii noţiuni, care pînă acum nu a existat în legislaţia moldovenească. Ei au eliminat această "noutate". De asemenea, Comisia a propus să fie exclusă din Legea privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova prevederea prin care modificarea statutului UTA Găgăuzia, intrarea şi ieşirea localităţilor în/din componenţa unităţii teritorial-administrative găgăuze să se efectueze conform normelor Legii cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei din 1994.

Al doilea proiect de lege coordonat cu deputaţii Parlamentului şi ai APG prevede amendarea Legii cu privire la administraţia publică locală. Modificările presupun că procedura de organizare şi de funcţionare a organelor de administraţie publică locală de nivel special sînt reglementate de această lege în partea ce nu contravine normelor Legii cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei. Comisia a criticat proiectul de lege, care, în opinia membrilor, contravine multor altor acte legislative ale RM. Deputaţii au exclus cîteva amendamente în diferite acte legislative. Astfel, proiectul de lege conţine un singur amendament. Acesta stipulează că "autorităţile de administraţie publică a Găgăuziei, prin care se realizează autonomia, sînt APG ca organ reprezentativ şi legislativ, conducătorul Găgăuziei și Comitetul Executiv în calitate de organ executiv".

Reprezentanţii autonomiei găgăuze nu au participat la şedinţă.

Deputatul Partidului Socialiştilor Fiodor Gagauz, care reprezintă Găgăuzia, şi-a exprimat neîncrederea în privinţa oportunităţii adoptării proiectelor de lege în redacţie nouă.

"Nimic nu a mai rămas în proiectele de lege. Am lucrat mai bine de un an, iar Comisia parlamentară a şters totul timp de o oră", a spus Gagauz pentru presă.

Deputatul Vladimir Ţurcan a spus că va discuta problema la şedinţa Biroului permanent al Parlamentului. El a declarat că fracţiunea Partidului Socialiştilor va insista pe adoptarea proiectelor de lege în redacţia iniţială, precum şi pe examinarea celui de-al treilea proiect din pachetul de legi coordonat de grupul de lucru. Proiectul presupune amendarea Legii cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei, astfel încît orice modificare a acestei legi este posibilă doar prin coordonarea cu Adunarea Populară a Găgăuziei.

Proiectele elaborate de deputaţii Parlamentului şi ai APG au fost introduse în Parlament anul trecut. Pînă acum examinarea acestora a fost amînată pe motiv că liberalii sînt împotrivă. După ce Partidul Liberal a părăsit coaliţia de guvernare, două dintre cele trei proiecte au fost propuse spre a fi incluse în ordinea de zi a şedinţei din 2 iunie. Însă la începutul şedinţei s-a propus ca examinarea acestora să fie amînată, pentru a obţine avizul Comisiei juridice. Vineri Parlamentul va reveni la acest subiect.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав