Asta a declarat președintele Moldovei Igor Dodon în timpul întîlnirii, pe care a avut-o la Soci cu președintele Rusiei Vladimir Putin, transmite NOI.md.
În timpul dialogului părțile au discutat detaliat problema Transnistriei. Președintele Moldovei a exprimat, în numele poporului moldovenesc de pe ambele maluri, mulțumiri Rusiei pentru operația de menținere a păcii pe Nistru, care în iulie, curent a împlinit 25 ani.
«A fost și este oi operație de succes, și doresc, în numele poporului moldovenesc, să aduc mulțumiri , deoarece rolul aceste operații de pacificare este foarte important pentru menținerea păcii », - a subliniat Igor Dodon.
El a menționat, că a avut mai multe întrevederi cu conducerea Transnistriei. «Noi împărțim în două etape. Există un plan de soluționare a problemelor curente. Noi am elaborat și am înaintat propuneri de soluționare a problemelor cu numerele de înregistrare a automobilelor, căci exista riscul blocajului din partea ucrainenilor. Am făcut propuneri de soluționare a problemelor comunicării fixe, a recunoașterii diplomelor instituțiilor superioare de învățămînt. Este vorba despre varianta pe termen scurt – la această etapă trebuie să rezolvăm aceste probleme. Sper că în săptămînile imediat următoare le vom rezolva pe toate », - a spus președintele Moldovei.
Vorbind despre termenul mediu și lung privind soluționarea conflictului de pe Nistru, Igor Dodon a menționat, că la aceste probleme se va putea reveni doar după alegerile parlamentare, care vor avea loc în Moldova anul viitor.
«Sunt sigur că vom avea un parlament pro-moldovenesc, care va fi dispus să soluționeze această problemă foarte importantă. Pentru mine una dintre sarcinile strategice este anume soluționarea problemei transnistrene. Aceasta este important pentru toți - și pentru regiune, și pentru locuitorii din dreapta și din stînga», - a subliniat președintele Moldovei.
Adăuga comentariu