Putin încă nu și-a anunțat public candidatura, dar „este hotărât sa participe“, a declarat publicației un funcționar din aparatul administrației prezidențiale. În prezent există mai multe scenarii de lansare a candidaturii lui Putin. În ceea ce priveste anuntul public, acesta va fi facut în fața Consiliului Federației, spune oficialul federal. „Dar, e posibil sa-și anunțe intenția de a candida în alegeri și în timpul unei călătorii într-o regiune, raspunzand întrebarii unui lucrător, sau sa organizeze un eveniment special la scară largă, cu participarea unor personalitati publice“, – a declarat sursa.
Planul este să se desfășoare o campanie foarte scurtă, „deoarece victoria lui (Putin) este incontestabilă”. Din același motiv, potrivit Kremlinului, nu este nevoie să se grăbească cu anunțarea și pregătirea campaniei electorale.
Pana in prezent, despre intentia de a participa la alegerile prezidențiale au anunțat: activistul anticoruptie Alexei Navalnîi; precum și „eternul contracandidat”, liderul comunist Ghenadi Ziuganov; dar și co-fondatorul partidului „Yabloko“ Grigori Iavlinski. În lista mai figureaza jurnalistele tv Xenia Sobciak, Anfisa Cehova și Katia Gordon, dar si vedeta porno Elena Berkova.
Alegerile președintelui rus vor avea loc în martie 2018.
Adăuga comentariu