Cutremure stiri: 501

Avocatul parlamentar Aurelia Grigoriu: Sînt amenințată cu moartea (VIDEO)

2 aug. 2013,, 14:48   Societate
6552 10
Foto: ipn.md
Avocatul parlamentar Aurelia Grigoriu declară că Pretura sectorului Rîșcani și comisariatul de poliție al acestui sector o presează psihologic și o umilesc. Și totul din cauza discursului său la Erevan, cînd a spus că Armenia este stat agresor în raport cu Azerbaidjanul. În cadrul unei conferințe de presă, Grigoriu a afirmat: ”Împotriva mea se întreprind acțiuni concrete de urmărire, care aduc atingere demnității mele ca avocat parlamentar. Sînt șantajată cu moartea atît eu, cît și copiii mei!”

Grigoriu a invocat un caz concret. Potrivit acesteia, la 31 iulie 2013, un bărbat îmbrăcat în civil, care s-a prezentat drept inspector de sector, a încercat să intre în apartamentul mamei lui Grigoriu. Pentru că aceasta nu i-a deschis ușa și i-a spus că îi va suna fiicei, bărbatul a tăiat cablul telefonic.

Grigoriu mai spune că sora sa, Victoria, a discutat cu inspectorul, care i-ar fi spus: ”Sora ta a atins la Erevan o temă pentru care trebuie să răspundă. Și ea nimic nu va face, deoarece eu voi aduce televiziunea”. Inspectorul a spus că vrea să intre în apartament, pentru că locatarii ar fi depus o plîngere pe numele mamei avocatului. Inspectorul Vasluian Mihail i-ar fi spus avocatului că ”aceasta este o acțiune intenționată, care vine din partea autorităților”.

Aurelia Grigoriu spune că s-a adresat Procuraturii Generale și Ministerului Afacerilor Interne cu solicitarea de a-i atrage la răspundere pe pretorul sectorului, comisarul de poliție și inspectorul de sector, pentru exces de putere și abuz în serviciu. Deocamdată, aceștia nu au comentat situația.

Amintim că mai multe organizații non-guvernamentale au cerut demisia lui Grigoriu, motivul fiind discursul contradictoriu ținut de avocată la o conferință științifică de la Erevan, care a provocat un scandal internațional. Atunci, Grigoriu a declarat că Armenia este un stat agresor față de Azerbaidjan. Afirmația a provocat furia comunității de armeni, dar și a politicienilor de la Chișinău.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав