|
Foto: newsmoldova.md |
«În cazul Aeroportului Internațional Chișinău, intențiile Guvernului coincid cu cele ale concesionarului, iar concursul privind concesiunea AIC a fost unul cît se poate de transparent», a declarat astăzi viceministrul Economiei, Tudor Copaci, în cadrul unei conferințe de presă.
Totodată, demnitarul a menționat că, deși s-au făcut mai multe vehiculări în presă, toate activele rămîn în proprietatea statului. Iar scopul major al acestui contract este cel de modernizare a Aeroportului. «Ne dorim să transformăm AIC într-o punte de tranzit către UE. În acest sens, părea noastră coincide cu intențiile concesionarului, iar acestea presupun o infrastructură modernizată și serviii de cea mai înaltă calitate. Condițiile de participare la concurs au fost egale pentru toți candidații, inclusiv cei din SUA», a mai precizat Copaci.
La rîndul său, Tatiana Semionova, vicepreședintele UK Komaks, compania care a căștigat concursul, a menționat că, înainte de implementarea prevederilor contractuale, la AIC va fi efectuat un audit minuțios, iar toți pașii întreprinși vor fi coordonați cu proprietarul. » Nu intenționăm să facem disponibilizări de personal, vor fi păstrați toți angajații. Avem de gînd doar să modernizăm Aeroportul. Printre altele, în 2011, AIC, s-a situat pe primul loc, după mărime și calitate după alte aeroporturi din spațiul CSI», a mai precizat Semionova.
În ceea ce privește taxele aeroportuare, Tudor Copaci a menționat că acestea vor rămîne intacte, cel puțin, pînă în următorii 3 ani, specificînd că aprobarea acestor taxe ține strict de competența Executivului.
Menționăm că Aeroportului Internaţional Chişinău este concesionat pentru 49 de ani companiei UK Komaks din Rusia, care s-a angajat să facă investiţii de 244,2 milioane de euro în modernizarea şi dezvoltarea AIC.
Adăuga comentariu