|
Foto : border.gov.md |
În perioada 9-10 septembrie, o delegaţie a Departamentului Poliţiei de Frontieră efectuează o vizită de lucru în oraşul Baku, Azerbaidjan, în scopul participării la cea de-a 70-a şedinţă a Consiliului comandanţilor trupelor de grăniceri ale statelor-membre ale Comunităţii Statelor Independente (CCTG CSI). Evenimentul reprezintă o oportunitate de dezvoltare a cooperării bilaterale cu autorităţile de frontieră ale statelor membre CSI.
În cadrul reuniunii, participanţii au posibilitatea să efectueze o sinteză a realizărilor conforme prevederilor acordurilor de colaborare încheiate, precum şi să stabilească noi dimensiuni de cooperare pe domeniile de interes comun, prin efectuarea schimbului permanent de informaţii şi experienţă. Ultima şedinţă a Consiliului Comandanţilor Trupelor de Grăniceri ale ţărilor CSI a avut loc la data de 13 mai 2013 în oraşul Odesa, Ucraina.
Adăuga comentariu