Cutremure stiri: 505

Preşedintele APCE propune organizarea unei reuniuni comune a Parlamentarilor moldoveni şi transnistreni pe un teritoriu neutru

20 sep. 2013,, 12:30   Societate
2027 0
Foto: dcnews.ro
Primul pas concret spre reluarea cooperării interparlamentare dintre Republica Moldova şi Transnistria ar putea fi organizarea unei reuniuni comune a deputaţilor de pe ambele maluri ale Nistrului, pe un teritoriu neutru. Despre aceasta a declarat preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Jean-Claude Mignon la întîlnirea de la Tiraspol cu conducerea Sovietului Suprem al Transnistriei.

Potrivit comunicatului emis de site-ul aşa-zisului organ legislativ al regiunii, citat de Agenţia "INFOTAG", demnitarul a propus să fie aleasă " o tematică a discuţiei clară, dar şi mai important - apolitică".

Părerea oaspetelui a fost împărtăşită şi de preşedintele Sovietul Suprem, Mihail Burla, care a menţionat că "presupusele probleme care pot fi discutate în prima etapă, nu ar trebui să vizeze scopurile politice mari".

"Acestea ar trebuie să fie întrebări de alt nivel: ecologie, drepturile omului, de exploatare a mediului, care, indiferent de statutul politic al ţării, presupun interacţiuni şi luarea deciziilor de zi cu zi şi", a spus el.

Burla a informat preşedintele APCE despre colaborarea eficientă a deputaţilor transnistreni cu colegii lor din Duma de Stat a Federaţiei Ruse şi Rada Supremă a Ucrainei, menţionînd că dialogul cu parlamentarii vecini, din Republica Moldova, a fost întrerupt cu mai bine de zece ani în urmă, iar ultima reuniune oficială a avut loc în anul 2002.

Posibilitatea de instituire a cooperării interparlamentare dintre Transnistria şi Moldova a devenit tema reuniunii dintre Jean-Claude Mignon cu liderul transnistrean, Evgheni Şevciuk.

La întîlnire, Preşedintele APCE a reamintit că experienţa de interacţiune între părţile aflate în conflict în baza cooperării parlamentare există în Armenia şi Azerbaidjan.

"Pentru construirea unui dialog între parlamentarii din Transnistria şi Republica Moldova ar putea fi valorificate posibilităţile Ucrainei, care deţine, în prezent, preşedinţia OSCE", a spus el.

Vorbind despre proiectul de rezoluţie a APCE "Cu privire la respectarea obligaţiilor Republicii Moldova", care va fi examinat la începutul lunii octombrie, la sesiunea de toamnă a APCE, Şevciuk şi-a exprimat opinia că "faptele elucidate despre Transnistria au un caracter părtinitor şi nesigur".

El a dat asigurări că Tiraspolul este deschis pentru colaborare cu APCE şi este gata să ofere informaţii despre "situaţia reală din Transnistria".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав