X 
Cutremure stiri: 501

PCRM acuză guvernanții că țin în secret textul original al Acordului de Liber Schimb cu UE

2 oct. 2013,, 14:46   Politică
4119 2
Foto: noi.md
Membrii Partidului Comuniștilor acuză autoritățile că ascund faptul că textul Acordului de Liber Schimb cu UE a suportat modificări. O declarație în acest sens a fost făcută în cadrul şedinţei Comisiei parlamentare Economie, Buget şi Finanţe de deputatul PCRM, Iurie Muntean, transmite NOI.md.

“Noi avem doar o notă informativă a acestui acord, dar nu deținem textul acestuia. Am solicitat de foarte multe ori, în cadrul ședințelor plenare ale Parlamentului, să fie distribuit textul acordului și deputaților PCRM, lucru care nu s-a întîmplat pînă acum. Toate aceste lucruri se fac la ordinul vicepremierului Lazăr. Nu este normal ca acordul care va schimba vectorul întregii țări să se țină în secret”, a spus Iurie Muntean.

În același timp, președintele comisiei parlamentare, Veaceslav Ioniță, susține că textul Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv cu UE a fost oferit fiecărui deputat sub semnătură.

“Fiecare deputat îl obține sub semnătură. Textul acordului nu a suferit modificări și putem afirma cu certitudine că parafarea acestuia nu va afecta sub nicio formă exportul producției locale, iar semnarea lui va reduce actele de contrabandă”, a spus Veaceslav Ioniță.

Tot astăzi și Liga Tineretului Rus a menționat că Acordul de la Vilnius ar trebui să se numească, de fapt, ”Cîrdășia de la Vilnius”. Și asta pentru că parafarea acestui document înseamnă o înțelegere tacită între guvernanții de la Chișinău și demnitarii europeni, iar scopul lui este ”mariajul Moldovei cu Europa”, contrar voinței țării noastre.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав