|
Foto : rl0.ru |
Un american din statul Pennsylvania a cîştigat la o loterie de binefacere, doar cu 100 de euro, un tablou de Picasso, comunică BBC.
Loteria „Picasso pentru 100 de euro” s-a desfăşurat online începînd cu luna aprilie anul curent, la care a putut participa orice persoană care a împlinit 18 ani. Premiul anunţat a fost tabloul lui Pablo Picasso „Omul cu cilindru” („L”Homme au Gibus”) în valoare de 1 milion de dolari. În total au fost emise 50 de mii de bilete a cîte 100 de euro fiecare.
Posesorul tabloului a devenit Jeffrey Gonano, un tînăr de 25 de ani.
El a spus că a aflat de loterie întîmplător, cînd căuta un tablou oarecare pentru a şi-l atîrna pe perete.
Loteria a fost organizată de Casa Sotheby's, în scopul de a aduna mijloace pentru crearea în Liban a centrului de artă aplicată şi a institutului de cercetări în domeniul culturii canaaniene, feniciene şi punice.
Adăuga comentariu