Cutremure stiri: 501

Parlamentul s-ar putea întruni într-o ședință specială (VIDEO)

20 feb. 2014,, 10:48   Politică
3509 4
Foto : noi.md
Liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, îndeamnă reprezentanții fracțiunilor parlamentare să dea dovadă de maturitate politică și să susțină organizarea unui referendum la nivel național, prin semnarea unui proiect de hotărîre în acest sens. Declarația a fost făcută de Dodon, astăzi, în cadrul unui briefing.

Mai mult, Igor Dodon solicită în numele grupului socialiștilor organizarea unei ședințe speciale a Parlamentului, în care să fie supus dezbaterilor subiectul organizării unui referendum, pe marginea vectorului politicii externe a țării.

„Referendumul este unica soluție pentru un consens național. Propunem liderilor fracțiunilor parlamentare să semneze un proiect de hotărîre, unde va fi o întrebare simplă – „unde își văd cetățenii viitorul: în Uniunea Europeană sau în cea Vamală?”. Propunem colegilor deputați să nu aibă frică de opinia poporului și împreună să demonstrăm consens politic”, a precizat Dodon.

Liderul socialiștilor a reiterat faptul că partidul pe care îl conduce optează pentru aderarea Moldovei la Uniunea Vamală, dar afirmă că va ține cont de opinia cetățenilor, dacă aceștia se vor pronunța pentru Uniunea Europeană, în urma referendumului. Totodată, Igor Dodon a atenționat liderii fracțiunilor parlamentare că în cazul în care propunerea de organizare a referendumului nu va fi susținută în Parlament, socialiștii își vor lua angajamentul de a obține un milion de semnături în susținerea acestui demers.



0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав