Cutremure stiri: 505

Cum vede Voronin soluționarea problemei legate de alegerea președintelui

24 dec. 2014,, 16:45   Politică
9551 7

Foto: vfokuse.md

Liderul PCRM, Vladimir Voronin, nu este de acord cu modificarea procedurii de alegere a șefului statului, prevăzută în Constituție. Politicianul a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că formațiunea sa nu va susține nici micșorarea cotei pentru alegerea președintelui de la 61 la 51 de voturi, propusă de liberali, și nici alegerea președintelui de către popor, propusă de liberal-democrați, notează NOI.md.

„Micșorarea pragului pentru alegerea președintelui categoric se exclude, dacă rămînem pe acest standard, ca șeful statului să fie ales în parlament. Aici ține de voința poporului, inclusiv vectorul de politică externă al țării, aici trebuie să hotărască cetățenii Republicii Moldova, dar nu un grup sau altul, pornind de la interesele cuiva. Alegerea președintelui direct de către popor la fel nu o vom susține. Noi am fost aceia care în anul 2000 am votat pentru alegerea președintelui de către parlament. Inițiativa lui Lucinschi ca să fie ales direct președintele, noi, cu 97 de voturi din 101, nu am susținut-o”, a explicat Voronin.

Liderul PCRM a dat de înțeles că formațiunea sa ar putea susține candidatul coaliției la funcția de președinte, în 2016. Cu toate acestea, Voronin a precizat că discutarea acestui subiect este prematură.

„Vom ajunge și vom vedea care va fi candidatul acestor trei partide. Dar să nu grăbim lucrurile, eu vreau să văd cu ce va începe Parlamentul activitatea – aceasta contează acum”, a spus Voronin.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав