Foto: gagauzmedia.md |
Liderul PL, Mihai Ghimpu, le-a propus colegilor din Parlament să amîne procedura de vot în vederea învestirii noului guvern, pînă marțea viitoare. Politicianul și-a îndemnat colegii din PLDM și PD să reia negocierile în scopul formării unei coaliții majoritare în formatul PL-PD-PLDM, notează NOI.md.
„Nu văd altă soluție decît să ne așezăm la masa de negocieri, să discutăm, să semnăm un nou acord în vederea creării majorității parlamentare. Vă rog să vă gîndiți. Această situație poate fi depășită și cu greu, vor fi reforme nepopulare, fără de care nu putem. Văd cu adevărat soluția. Indiferent cum va vota PCRM, reformele în Moldova, fără de care nu vom avea sprijin, nu pot fi făcute fără PL”, a spus Ghimpu.
„Propunerea mea este să nu se supună votului pînă marți învestirea Guvernului și în aceste patru zile să venim în fața cetățenilor cu un acord care oferă majoritate parlamentară”, a adăugat Ghimpu.
Adăuga comentariu