X 
Cutremure stiri: 501

Ambasadorul SUA: investitorii străini sînt descurajaţi de corupţia din Republica Moldova

12 aug. 2015,, 13:20   Politică
3104 1
Foto: infoprut.ro
Potenţialii investitori sînt descurajaţi de corupţia din Republica Moldova, a spus într-un interviu pentru portalul moldova.org ambasadorul Statelor Unite în Moldova, James Pettit.

Potrivit agenţiei "Infotag", anume prin aceasta diplomatul explică refuzul unor investitori americani şi a altor investitori străini de a-şi investi banii în republică.

"O altă problemă care este descurajantă pentru investitorii străini este problema din sistemul judiciar. Mulţi investitori au descoperit că contractele prin intermediul cărora colaborează nu pot fi acoperite sau protejate prin intermediul instanţelor", a comunicat el.

În opinia sa, progresul în lupta cu corupţia în Moldova este unul nesemnificativ.

"Proiectele iniţiate de SUA includ şi reforma în domeniul judiciar, printre care şi înregistrarea audio a tuturor proceselor de judecată, precum şi distribuirea aleatorie a cazurilor în rîndul judecătorilor. De asemenea, sînt diferite proiecte pentru a micşora caracterul birocratic în procesul de eliberare a anumitor permise. În general, consideră că creşterea economică în Republica Moldova va fi posibilă doar atunci cînd va exista un mediu prietenos pentru oamenii de afaceri şi populaţie. Însă corupţia în domeniul economic rămîne principalul obstacol în dezvoltarea Republicii Moldova", consideră ambasadorul.

Vorbind despre criza bancară, diplomatul a menţionat că aceasta durează în Moldova deja de cîţiva ani.

"Indiferent care este partea vinovată, este clară deficienţa sistemului în întregime. În pofida auditului companiei Kroll, a fost înregistrat un progres nesemnificativ în a găsi unde au plecat banii, cine este responsabil de aceste acţiuni şi ce măsuri urmează să fie întreprinse pentru a recupera aceşti bani", a menţionat el.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав