X 
Cutremure stiri: 507

Lucinschi despre statul captiv

13 feb. 2016,, 12:45   Politică
7625 13
Лучинский о захваченном государстве
Foto: noi.md
„Consider că este nevoie de o schimbare profundă nu atît a clasei politice, cît a oamenilor. Trebuie să vină oameni cu altă mentalitate. Nu sînt convins că cei care astîzi pretind să vină la putere nu sînt infestați de aceiași boală și nu vom avea același stat captiv”, a declarat deputatul în Parlament din partea PLDM Chiril Lucinschi la ședința Clubului internațional de presă „Rezonanța socială”, informează NOI.md.

În opinia politicianului, noțiunea de „stat captiv” foarte bine reflectă modul în care funcționarii îndeplinesc Legea cu privire la petiționare. Conform legii, orice petiție a cetățenilor trebuie să aibă o reacție din partea organelor de stat. Însă persoanele care se află la șefia instituțiilor de stat spun: „La ce bun să-i răspund cetățeanului, cînd trebuie să-i răspund președintelui partidului? Cetățeanul nu mă interesează”. Atîta timp cît va exista o asemenea practică în Moldova, nu putem vorbi despre viitor.

„Atunci cînd oponenții actualei puteri îndemnau la depolitizarea institutelor puterii, cei care se află la putere chiar nu înțeleg, cum funcționează aceasta. Ei nu înțeleg, de exemplu, cum poate fi un procuror general căruia nu-i poți telefona sau cu ajutorul căruia nu poți opri ceva? Cum e posibil să nu ai 20 de judecători prin intermediul cărora să realizezi anumite lucruri? Ei nu înțeleg – așa e mentalitatea”, consideră deputatul.

„De aceea, unica cale pentru a schimba lucrurile este cea evoluționistă, pentru că orice revoluție te întoarce înapoi, într-un proces evoluționist. Oricum ai de a face cu aceeași societate. Însă în frunte trebuie să se afle persoane care corespund criteriilor unui om de stat. Nu avem asemenea oameni de stat și aceasta este cea mai mare problemă a Moldovei. Statul e lăsat pe planul secund, iar cetățenii în genere se află pe locul patru sau cinci. Toată lumea este interesată de un singur lucru – lupta pentru putere, monopolul total asupra puterii”, a spus Chiril Lucinschi.

„Partidul Democrat încearcă să aplice lupta pentru putere la scară deplină și de facto deja a monopolizat puterea în întreaga țară. Mă întreb, la ce bun? Ostap Bender i-a spus lui Kisa Vorobianinov: «În genere nu-ți voi da bani, pentru că nu ai fantezie să-i cheltui». Ce fantezie ar trebui să aibă Partidul Democrat? Ce va face în continuare partidul cu această putere?”, a spus Chiril Lucinschi.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав