Una dintre numeroasele nemulțumiri populare

Foto: noi.md

Xenia Florea

S-a încheiat acţiunea de protest, nu chiar reuşită pentru organizatori, a Platformei „Demnitate şi Adevăr”. Mai sînt „zile numărate” pînă la acţiunea antiguvernamentală de protest preconizată de „Partidul Nostru”: Renato Usatîi deja şi-a chemat susţinătorii, prin intermediul reţelelor de socializare, de a pregăti furci, greble, lopeţi şi anvelope. Iar în a doua jumătate a lunii mai, Partidul Socialiştilor planifică să desfăşoare proteste de amploare împotriva oligarhilor şi unioniştilor .

În Moldova nu mai există o opoziţie unită, care încă în ianuarie i-a speriat pe noii miniştri şi deputaţi din majoritatea parlamentară, care au încercat să evadeze din Parlamentul asediat.

Hotărîrea Curţii Constituţionale din 4 martie privind revenirea la alegerea directă a preşedintelui a scindat forţele antiguvernamentale. Şi acum acestea sînt pe cont propriu: la postul de preşedinte aspiră şi liderul „DA”, Andrei Năstase, şi preşedintele PSRM, Igor Dodon, şi liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, … aspira, probabil. Însă, din cauza limitei de vîrstă, el nu poate candida. Totuşi, „Partidul Nostru” îşi pregăteşte propriul candidat.

Opoziţia şi-a îndeplinit, astfel, promisiunea de a le organiza autorităţilor o primăvară fierbinte 2016: valul de proteste ia amploare. Însă, ţinînd cont de noile realităţi politice, mitingurile antiguvernamentale acum sînt separate, dar şi scopurile organizatorilor şi participanţilor sînt diferite. Acest fapt a fost demonstrat de mitingul de duminică al Platformei „DA”.

În cadrul pregătirilor de alegerile prezidenţiale şi (de dorit) parlamentare anticipate, liderii mişcării de protest au nevoie de marşuri cu participarea a mii de oameni, cu pancarte şi sloganuri: „Jos regimul oligarhic!”. Precum şi de mitinguri tradiţionale, în cadrul cărora se va afirma „a o sută de mii cinci suta” oară că „Moldova este un stat capturat, iar Plahotniuc a cumpărat şi scoate ţara la mezat”.

Aceasta e nevoie pentru creşterea ratingurilor liderilor de opoziţie şi pentru menţinerea electoratului în spiritul protestelor. Spre deosebire de protestele din toamna trecută, manifestaţiile din primăvara aceasta nu au drept scop schimbarea puterii.

Însă cea mai mare parte a protestatarilor, precum a demonstrat mitingul de duminică, au viziuni radicale. Fapt ce prezintă pericol, în primul rînd pentru liderii opoziţiei de dreapta. Sau ei vor fi daţi la o parte şi iniţiativa va fi preluată de aşa-zişii lideri ad-hoc, sau autorităţile vor face uz de articolele din Codul penal „chemările publice la răsturnarea sau schimbarea prin violență a orînduirii constituţionale a Republicii Moldova” şi „Uzurparea puterii de stat”. Ambele variante ar putea pune cruce pe scopurile electorale ale liderilor mişcării de protest.

”Nu el e puternic, dar noi sîntem slabi”

Mişcarea de protest din Moldova („valul de primăvară” a demonstrat încă o dată) are trei probleme: 1) Aceasta este concentrată în staffurile naţionale şi de partid şi nu poate depăşi intoleranţa faţă de disidenţă. 2) Ambiţiile exorbitante ale liderilor. 3) Protestele se limitează la scandările „Jos!” Liderii opoziţiei nu prezintă societăţii proiecte şi programe concrete: ce va veni în schimbul regimului oligarhic după demontarea lui.

Acest fapt permite autorităţilor să manevreze cu succes, înăbuşind „focarele”. A fost suficient să-i momească pe lideri cu morcovul – anunţul de către Curtea Constituţională despre revenirea la alegerile directe ale preşedintelui – ca construcţia firavă sub denumirea de „opoziţie unită” să se destrame, iar conducătorii ei să se certe, acuzîndu-se reciproc de cîrdăşie cu Plahotniuc.

E adevărat că şi Platforma „DA”, şi PSRM au luptat pentru revenirea la alegerea preşedintelui de către întregul popor. Însă Curtea Constituţională, abilitată doar cu dreptul de a interpreta Constituţia, dar nu a o schimba după bunul său plac, a încălcat legislaţia în vigoare cînd a anunţat despre ilegalitatea reformei constituţionale din 2000. Iar opoziţia, în loc să pledeze hotărît împotriva încălcării comise, s-a avîntat să-şi înainteze candidaţii la preşedinţie. Adică, practic, a deveni complice.

„Ei s-au lăsat provocaţi, fără a conştientiza că, dacă păşeşti pe această cale lunecoasă a fărădelegii şi permiţi săvîrşirea ei, atunci, în aceste condiţii, vei pierde. Deoarece fărădelegea doar se va înmulţi şi pentru că există actori mult mai puternici, iar tu ţi-ai demonstrat slăbiciunea şi vulnerabilitatea la manipulări”, consideră analistul politic Alexei Tulbure.

În opinia lui, opoziţia activă a pierdut lupta tactică, deoarece în cadrul alegerilor organizate în urma încălcărilor Constituţiei, avînd organe total controlate – CEC, procuraturile şi judecătoriile, „viitorul preşedinte va deveni nu reprezentantul opoziţiei, ci omul lui Plahotniuc”.

O altă metodă utilizată cu succes de către autorităţi pentru înăbuşirea mişcării de protest este distragerea atenţiei. În primăvara anului 2015, cînd în societate s-a acumulat o masă critică, valul de proteste a atins apogeul şi liderii opoziţiei adunau în centrul Chişinăului mitinguri cu 50-100 de mii de participanţi, protestatarii cereau depolitizarea instituţiilor publice, demisia Guvernului, preşedintelui, preşedintelui Parlamentului, procurorului general, preşedintelui Băncii Naţionale, alegeri directe ale preşedintelui etc.

Cea mai mare parte a acestor cerinţe, formal, au fost îndeplinite. Şi membrii de rînd ai mişcării de protest sînt acum nedumeriţi: „regimul oligarhic” nu doar nu şi-a slăbit poziţiile, ci dimpotrivă, şi le-a întărit. Participanţii la acţiunile antiguvernamentale de protest înţeleg că au fost duşi de nas şi aşteaptă acţiuni hotărîte. Încercările liderilor opoziţiei de a menţine valul de proteste în albia paşnică generează reacţii negative, iar iritarea acumulată este îndreptată nu doar împotriva autorităţilor, ci şi împotriva liderilor mişcării de protest.

„Înţelegeţi, Plahotniuc nu e atît de puternic cît de slabi sîntem noi – cei care încearcă să-i opună rezistenţă, pentru că îi permitem să ne manipuleze. La noi e un stat subordonat intereselor clanurilor oligarhice. Iar opoziţia e slabă – nu e aşa ca la sfîrşitul anilor 90 – începutul anilor 2000. Noi am degradat cu toţii: şi puterea, şi opoziţia. În final, am ajuns într-o situaţie de impas – puterea este respingătoare, iar opoziţia – slabă. Această combinaţie nu conduce la transformări, ci doar la o confruntare de poziţii”, a declarat pentru NOI.md Alexei Tulbure.

Despre „saturaţie” şi factorul occidental

Fostul „pasionat” şi lider al PPCD Iurie Roşca consideră că, în afară de slăbiciunea relativă, actuala opoziţie moldovenească este caracterizată şi printr-o „saturaţie” relativă a liderilor ei.

„Noi avem o putere sătulă şi o opoziţie sătulă. În fruntea mişcării de protest acum se află persoane destul de înstărite. Şi cînd aceşti băieţi se revoltă, apare senzaţia că ei nu lucrează, ci se ocupă cu narcisismul. Pentru eficienţa mişcării de protest, e nevoie de abilitate şi dorinţă, și nu doar de tendinţa de a face PR şi de a pregăti terenul pentru alegerile prezidenţiale sau parlamentare anticipate”, consideră politicianul.

În 2002, Iurie Roşca şi PPCD-ul său au luat puterea prin epuizare: de pe 9 ianuarie pînă pe 29 aprilie 2002, PPCD a desfăşurat mitinguri non-stop, au instalat un orăşel de corturi în centrul Chişinăului, care, într-adevăr, era plin de viaţă, dar nu stăteau corturi răzleţe, au sistat circulaţia în centrul oraşului şi, în cele din urmă, revendicările lor au fost îndeplinite.

Actuala opoziţie nu a dorit să meargă pe această cale. Toamna trecută, adresîndu-se către autorităţi, liderul Platformei „DA”, Andrei Năstase, a declarat: „Nici să nu spere că noi vom sta pînă la iarnă în coturi şi vom îngheţa. Noi vom găsi o metodă de a-i determina să facă acest pas, pasul fatal”.

Într-adevăr, liderii opoziţiei active nu au stat în corturi. Iar pasul fatal, se pare că l-au făcut înşişi organizatorii mişcării de protest – cînd în ianuarie curent, după ce au intrat în clădirea Parlamentului, au cedat, iar ulterior au ajuns în capcana cu alegerile prezidenţiale directe.

„Ei sînt doar politicieni, aceşti lideri, nici eroi şi nici măcar conducători. Şi ei se orientează la opinia Ambasadei SUA: fără semnalul de acolo, nici Năstase, nici colegii lui nu vor risca”, a scris pe reţelele de socializare politologul Victor Josu, comentînd mitingul de duminică al Platformei „DA”.

În toată istoria Moldovei independente pot fi numărate pe degete cazurile cînd puterea a cedat sub presiunea opoziţiei. Şi practic, în toate aceste cazuri a fost prezent „factorul Occidentului”. Aşa a fost în 2002 în timpul protestelor PPCD, aşa a fost şi pe 7 aprilie 2009.

Din acest punct de vedere, consideră Iurie Roşca, actuala opoziţie are o sarcină cu mult mai complicată decît opoziţia de la începutul anilor 2002: să obţină schimbări radicale în lipsa unor pîrghii de influenţă din exterior şi în condiţia acoperirii puterii din partea curatorilor din Occident.

„Din 2009, partenerii externi ai Moldovei trec cu vederea toate fărădelegile Chişinăului. Din cînd în cînd, desigur, răsună o anumită critică simbolică, de care se bucură adversarii actualului regim. Însă, în mare parte, încă nici o decizie antidemocratică a Chişinăului – fie o hotărîre a Guvernului, care a permis furtul miliardului de euro, sau uzurparea Curţii Constituţionale, - nu a fost condamnată sau pusă la îndoială de partenerii occidentali”, a declarat Iurie Roşca.

Politologul Victor Josu nu exclude faptul că această acoperire politică a Occidentului nu va dura mult şi foarte curînd actualul regim ar putea să o piardă.

„Mi se pare (e doar o presupunere) că este vorba de cîteva luni. Americanii vor tolera acest regim pînă la alegerile prezidenţiale, după care va urma semnalul. Chiar dată ei nu vor reuşi să-şi aducă protejatul la Preşedinţie (deocamdată acest lucru este puţin posibil), ei o vor umfla pe Maia Sandu pînă la volumul ce-i va permite să pretindă majoritatea voturilor segmentului electoral de dreapta la alegerile parlamentare.

Maia gonflabilă ca o alternativă lui Plahotniuc – iată varianta americană a schimbării răului cu binele, a unui rău cu una bună. Variantă care, personal, nu mă încălzeşte. Şi nu pentru că aş avea ceva împotriva americanilor, pur şi simplu eu sînt adeptul variantei moldoveneşti de schimbare. A unei variante de stînga – în sensul bun al cuvîntului. Şi sper foarte mult că anume aceasta va fi realizată”, a scris Victor Josu pe pagina sa de pe o reţea de socializare.